Coreea de Nord oferă zboruri de agrement deasupra Phenianului pentru turiști

Turiștii din Coreea de Nord pot efectua acum zboruri de agrement deasupra capitalei Phenian, potrivit Administrației Naționale a Turismului (NTA) din această țară, scrie DPA. Potrivit oficialilor NTA, pentru astfel de zboruri vor fi folosite elicoptere și avioane de până la 40 de locuri ale companiei de stat Air Koryo.

Zborurile vor dura 30 sau 60 de minute și pot fi rezervate direct pe site sau prin agenția nord-coreeană de turism KITC și prin alte agenții de voiaj, a declarat Ri Yong Bom, din partea ambasadei nord-coreene din Berlin.

Coreea de Nord speră să folosească aceste zboruri de agrement pentru a spori atractivitatea turistică a țării, adaugă DPA.

Numeroși europeni văd Coreea de Nord ca pe o destinație absolut exotică, deoarece țara a fost izolată mulți ani, iar turiștii care ajung acolo își pot împărtăși experiențele de călătorie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci