Coronavirus: Autorităţile belgiene avertizează cu privire la situaţia dificilă de la terapie intensivă

Cadre medicale epuizate, dificultăţi de primire pentru marii arşi sau victime ale accidentelor rutiere: Ministerul Sănătăţii belgian a avertizat vineri cu privire la supraaglomerarea unităţilor de terapie intensivă din spitale, pe fondul presiunii de a relaxa în continuare restricţiile anti-Covid, relatează AFP.

Avertismentul, dublat de un apel către populaţie să respecte restricţiile privind adunările, survine într-un moment în care sectorul cultural devine nerăbdător să primească din nou publicul, respectând distanţarea fizică.

În spitale, personalul de terapie intensivă este ''epuizat, cu mult dincolo de limite', a declarat Marcel Van der Auwera, un oficial al ministerului, în cursul unei conferinţe săptămânale a autorităţilor privind criza provocată de COVID-19.

El a vorbit despre îngrijitorii mobilizaţi la ''130%'' de o lună şi poate încă pentru ''două sau chiar trei săptămâni'', în timp ce al treilea val al pandemiei pare să se întindă în timp mai mult decât primele două. ''Continuă să menţină sistemul în funcţiune, dar au nevoie de toată lumea pentru a reuşi'', a spus el.

Belgia are aproximativ 2.000 de paturi la terapie intensivă şi aproximativ 900 dintre acestea sunt ocupate în prezent de pacienţi cu Covid (o cifră neschimbată de două săptămâni), ceea ce reduce semnificativ capacitatea de primire a altor pacienţi care au nevoie de îngrijire permanentă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

2 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

3 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

4 Oda penibilă a unui pesedist pentru șeful său, uns ministru la Fonduri Europene

5 VIDEO Cică am intrat în epoca AI / Episod suprarealist în urma unui desen făcut din plictiseală pe trunchiul unui plop, pe drumul național dintre Sloboz…