Coronavirus: Chitaristul Eric Clapton, un antivaccinist convins, a contractat COVID-19

Chitaristul britanic Eric Clapton, care şi-a declarat făţiş scepticismul faţă de măsurile luate în timpul pandemiei şi faţă de vaccinurile împotriva coronavirusului, s-a îmbolnăvit de COVID-19 şi a fost nevoit să-şi anuleze o parte a actualului său turneu, relatează joi EFE.

Artistul britanic a confirmat pe pagina sa de Facebook că a contractat noul coronavirus şi a fost testat pozitiv la COVID-19, înainte de a concerta în sala Royal Albert Hall din Londra la începutul acestei luni, fapt ce l-a obligat să-şi anuleze şi spectacolele din Zurich (Elveţia) şi Milano (Italia).

"Consilierii săi medicali i-au spus că dacă îşi reia turneul şi îşi reia prea curând activitatea ar putea amâna considerabil procesul de recuperare totală", se arată în postare. "Eric este preocupat să evite infectarea vreunui membru din trupa, personalul sau echipa sa, din rândul organizatorilor şi, desigur, al fanilor".

Chitaristul, în vârstă 77 de ani, a mărturisit că este "frustrant ca, după ce a evitat infecţia COVID-19 în perioada de lockdown şi în întreaga perioadă a restricţiilor, a contract boala tocmai în acest moment".

Organizatorii spectacolului asigură că vor reprograma actualul turneu "Nothing but the blues" şi vor anunţa curând noile date de concert.

Chitaristul britanic se numără printre puţinii artişti care s-au arătat contrari măsurilor de izolare şi restricţiilor de călătorie adoptate în timpul pandemiei.

Potrivit declaraţiilor fostului component al trupei Cream, postate pe canalul de YouTube 'The Real Music Observer', cei vaccinaţi anti-COVID-19 se află "sub hipnoză", ca urmare a "bombardării cu mesaje subliminale".AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

4 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

5 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL