Coronavirus: Peste 60.000 de cazuri în 24 de ore, 1.000 de noi morţi în SUA

Statele Unite au înregistrat, pentru a noua zi consecutiv, peste 60.000 de noi cazuri de contaminare cu coronavirusul în 24 de ore, potrivit datelor raportate miercuri la orele 20.30 (joi, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, scrie AFP.

COVID-19 a făcut 1.059 de noi victime în 24 de ore, pentru un total de 142.942 de morţi, potrivit universităţii cu sediul la Baltimore (Maryland, est).

Cele 63.967 de noi contaminări recenzate într-o zi ridică la peste 3,9 de milioane numărul cazurilor pozitive în ţară de la începutul pandemiei, apărută în decembrie în China înainte de a se răspândi în întreaga lume.

Pe de altă parte, mai mult de 1,2 milioane de americani au fost declaraţi vindecaţi.

De departe cea mai afectată din lume în valoare absolută, Statele Unite, după o ameliorare spre sfârşitul primăverii, cunosc de mai multe săptămâni o explozie a numărului de infecţii mai ales în sudul şi vestul ţării.

Miercuri, cu aproape 415.000 de cazuri confirmate, California a devenit statul care a înregistrat cele mai multe contaminări cu coronavirusul, depăşind New Yorkul - dar este, de asemenea, cel mai populat stat american şi numără dublul locuitorilor New Yorkului.

Peste 7.800 de persoane au murit în California de la începutul pandemiei, dintre care 115 marţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …