Coronavirus: Primele vaccinuri Moderna au fost administrate în SUA în statul Connecticut

Coronavirus: Primele vaccinuri Moderna au fost administrate în SUA în statul Connecticut

O infirmieră din Hartford, un oraş din statul american Connecticut, a fost vaccinată luni în faţa camerelor de filmat cu vaccinul dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania Moderna, marcând astfel debutul campaniei de vaccinare cu acest nou produs farmaceutic, care a fost aprobat în Statele Unite vineri, 18 decembrie, informează AFP.

Primele vaccinări cu produsul creat de tânăra companie americană din domeniul biotehnologiei debutează la o săptămână după primele injecţii din Statele Unite cu vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech şi vor fi realizate începând de luni, 21 decembrie, în mai multe regiuni americane.

Mandy Delgado, infirmieră la secţia de terapie intensivă de la Hartford Hospital, s-a declarat "bucuroasă" şi "nerăbdătoare" să devină prima persoană inoculată cu vaccinul Moderna.

"Am văzut sosind la noi pacienţi cu deficit de oxigen, iar starea lor de sănătate s-a agravat progresiv şi apoi au murit, fără ca familiile lor să poată fi prezente alături de ei", a subliniat infirmiera americană, cu câteva momente înainte de a primi vaccinul.

Vaccinul Moderna se administrează în două doze, la un interval de câteva săptămâni, la fel ca vaccinul Pfizer-BioNTech. Însă formula dezvoltată de Moderna poate fi depozitată la temperaturi de minus 20 de grade Celsius, nu la minus 70 de grade Celsius ca în cazul vaccinului Pfizer-BioNTech, aspect care a obligat această alianţă americano-germană să dezvolte containere speciale pentru a asigura transportul vaccinului.

Condiţiile mai puţin stricte de depozitare a vaccinurilor Moderna vor oferi autorităţilor locale o mai mare supleţe pentru a răspunde nevoilor specifice ale regiunilor rurale şi ale zonelor în care accesul este dificil, potrivit autorităţilor americane.

Vaccinările publice au început luni, săptămâna trecută, odată cu sosirea pe piaţă a vaccinurilor Pfizer-BioNTech. O campanie de promovare încearcă să înlăture reticenţele unei părţi a populaţiei americane, neîncrezătoare în aceste vaccinuri, deşi epidemia de coronavirus continuă să facă ravagii în Statele Unite: peste 17,8 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost recenzate până în prezent în această ţară şi peste 317.000 de decese asociate maladiei COVID-19.

Deşi angajaţii medicali consideraţi cei mai expuşi în faţa noului coronavirus au prioritate la vaccinare în toate statele federale americane, vicepreşedintele Mike Pence s-a vaccinat la rândul lui în faţa camerelor de filmat, vineri, cu o primă doză a vaccinului Pfizer-BioNTech. Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, va face acelaşi lucru în cursul zilei de luni. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR