Corpul jurnalistului Khashoggi a fost aruncat în canalizare după ce a fost dizolvat în acid (presa turcă)

Asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis pe 2 octombrie în interiorul consulatului saudit din Istanbul, s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au dizolvat în acid, a relatat sâmbătă cotidianul turc Sabah, citat de AFP.

Analiza unor prelevări efectuate în sistemul de canalizare al reşedinţei consulului saudit din Istanbul a permis detectarea unor urme de acid, scrie cotidianul proguvernamental, fără să citeze surse.

Anchetatorii estimează că trupul lui Khashoggi, care avea o atitudine critică la adresa puterii de la Ryad, a fost dizolvat în acid şi după ce s-a obţinut o consistenţă destul de lichidă, autorii crimei au deversat-o în canalizare, potrivit Sabah.

Khashoggi a fost asasinat pe 2 octombrie de către un comando saudit în interiorul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul, unde a mers pentru demersuri administrative.

După ce mai întâi au negat în mod ferm asasinatul, autorităţile saudite au afirmat în cele din urmă că jurnalistul a fost ucis în cursul unei operaţiuni ''neautorizate'' de către Ryad.

Dar, într-un articol publicat pe 2 noiembrie de către cotidianul The Washington Post, cu care colabora Khashoggi, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat ''cele mai înalte eşaloane ale guvernului saudit'' că au comandat asasinarea jurnalistului, excluzându-l totuşi pe Regele Salman.

Presa turcă apropiată puterii şi responsabili turci care s-au exprimat sub protecţia anonimatului nu au încetat să spună că în asasinat este implicat Prinţul moştenitor saudit, Mohammed Ben Salman.AGERPRES


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 Ăștia ne iau de proști? / Un liberal s-a întors deja în guvern. Câți or mai fi?

3 Cum își racola victimele Alexandru Toader: uși încuiate și șantaj cu examenele / Amănunte abominabile despre prădătorul sexual, fiul fostului ministru T…

4 Planul lui Trump pentru Ucraina stârnește panică în Europa și la Kiev

5 Banii reținuți din pensiile speciale, returnați cu țârâita până în 2028