Crăciun cu restricții la Vatican

Încă un Crăciun cu restricții la Vatican, în contextul în care în ultimele 24 de ore în Italia s-au înregistrat peste 50.000 de noi cazuri de COVID-19 și 141 de decese. Elena Postelnicu relatează:
Realizator: „Omul este stăpânul, și nu sclavul muncii” a ținut să sublinieze, în mesajul său din noaptea de Crăciun, Papa Francisc.
Papa Francisc: Iisus s-a născut acolo, aproape de păstori, aproape de cei uitați, de la periferie. El vine acolo unde demnitatea omului este pusă la încercare. Dumnezeu vine în această seară să umple de demnitate duritatea muncii. El ne amintește cât de important este să dăm demnitate omului prin muncă. De ziua vieții repetăm: gata cu decesele la locul de muncă, și să ne angajăm în acest sens.
Reporter: La slujba de aseară, în Bazilica San Pietro au putut intra doar 200 de credincioși, iar alte câteva zeci de persoane au urmărit celebrarea afară, în fața monitoarelor. În contextul în care în Italia s-au înăsprit restricțiile în încercarea de diminuare a creșterii numărului de infecții COVID-19, și Vaticanul a renunțat la ceremoniile cu pelerini, în vreme ce, de 24 de ore, toți oficialii și personalul angajat din Vatican este obligat să dețină un certificat digital care să ateste că au fost vaccinați împotriva COVID-19 sau să demonstreze că au trecut prin boală. Fără acest așa-numit Super Green Pass, care urmează să fie solicitat și în Italia, angajații nu vor mai putea să lucreze și își vor pierde salariile.
Realizator: La ora 13:00, Papa Francisc va transmite binecuvântarea „Urbi et Orbi” cetății și lumii și mesajul de Crăciun./eradu/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 decembrie

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Despre lovitura asta încasată de americani de la iranieni s-a vorbit foarte puțin. Or mai fi și altele?

3 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

4 Dilema ghiocelului / „Mașina în care s-a urcat costa 50.000 de euro” / O fotografie distribuită de Lucian Mîndruță a încins Facebook-ul

5 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP