Criza carburanților în Rusia: restricții la benzinăriile din cel puțin opt regiuni, după noi atacuri ucrainene cu drone
Rusia a introdus restricții la vânzarea carburanților în cel puțin opt regiuni, după noi atacuri cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere. Măsurile au fost luate în contextul în care Ucraina și Rusia se pregătesc pentru o nouă rundă de negocieri de pace mediate de Statele Unite, programată să înceapă marți , la Abu Dhabi.
Un atac cu dronă ucraineană a vizat luni rafinăria Kirishi, situată la sud-est de Sankt Petersburg, provocând un incendiu în incinta unității. Informația a fost confirmată de guvernatorul regiunii Leningrad, Aleksandr Drozdenko.
Mai multe companii petroliere rusești au început să limiteze vânzările de combustibil, a anunțat oficialul. În regiunea Leningrad, inclusiv în Sankt Petersburg, șoferii pot cumpăra cel mult 30 de litri de benzină și 50 de litri de motorină. Restricții similare au fost introduse și în regiunea Karelia.
Presa rusă, citată de Newsweek , a relatat că limite la alimentare au fost aplicate și în benzinăriile companiei Rosneft din regiunile Krasnoiarsk, Zabaikalsk, Arhanghelsk, Penza, Novosibirsk și Buriatia.
„Sunt pe deplin conștient că aceste restricții pot provoca neplăceri. Cu toate acestea, în circumstanțele actuale, aceste măsuri sunt necesare”, a transmis guvernatorul regiunii Karelia, Artur Parfenchikov, într-un mesaj publicat pe Telegram.
Ucraina susține că a scos din funcțiune 15 rafinării rusești
Atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești s-au intensificat în ultimele luni. Kievul susține că urmărește să reducă veniturile Moscovei din exporturile de petrol și să îngreuneze aprovizionarea armatei ruse cu combustibil.
Rafinăria Kirishi, operată de compania Surgutneftegaz, este una dintre cele mai importante unități de procesare a petrolului din Rusia. Potrivit oficialilor ucraineni, aceasta are o capacitate de aproximativ 20 de milioane de tone de țiței anual și contribuie la aprovizionarea armatei ruse.
Ucraina a afirmat că a scos din funcțiune 15 dintre cele 38 de rafinării principale ale Rusiei și a obligat alte 12 să își reducă producția. Datele monitorizate de specialiști indică faptul că cel puțin 29 de rafinării rusești au fost lovite de atacuri ucrainene în 2026.
Rusia a introdus anterior restricții privind consumul de combustibil, inclusiv în teritoriile ucrainene aflate sub controlul său, iar interdicția temporară asupra exporturilor de motorină a fost prelungită în repetate rânduri. La sfârșitul lunii iunie, Vladimir Putin a recunoscut că șoferii ruși au fost nevoiți să stea la cozi la benzinării și că au existat probleme de aprovizionare cu anumite tipuri de carburanți.
Atacurile rusești au lăsat jumătate din regiunile Ucrainei fără electricitate
În paralel, Rusia a continuat atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene. Ministerul rus al Apărării a anunțat luni că a lovit stații electrice din regiunile Dnipropetrovsk, Cerkasî și Vinița, precum și din apropierea capitalei Kiev.
Autoritățile ucrainene au transmis că aproximativ jumătate dintre regiunile țării au rămas fără electricitate în urma bombardamentelor.
„În acest moment, multe dintre orașele și comunitățile noastre se confruntă cu o situație foarte dificilă în ceea ce privește aprovizionarea cu energie electrică, apă și încălzire, din cauza atacurilor rusești”, a declarat Volodimir Zelenski.
Noile atacuri au loc înaintea negocierilor dintre delegațiile Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite, programate pentru marți, la Abu Dhabi. Donald Trump a declarat într-un interviu acordat CBS că cele două țări ar fi „aproape de încheierea unui acord”, deși între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski există o „ură enormă”.
Teritoriile ocupate rămân principalul obstacol în calea unui acord. Rusia revendică regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, deși nu controlează integral niciuna dintre acestea. Kievul respinge cedarea teritoriilor pe care încă le controlează, în special în regiunea Donețk, unde se află unele dintre cele mai importante poziții defensive ale armatei ucrainene.
Sursa: adevarul.ro

