Criza ucraineană: Deputaţii ruşi îi cer preşedintelui Vladimir Putin să recunoască independenţa teritoriilor separatiste

Criza ucraineană: Deputaţii ruşi îi cer preşedintelui Vladimir Putin să recunoască independenţa teritoriilor separatiste

Deputaţii ruşi au votat marţi un apel adresat preşedintelui rus Vladimir Putin pentru ca Rusia să recunoască independenţa teritoriilor separatiste proruse care luptă, cu sprijinul Moscovei, împotriva armatei ucrainene în estul Ucrainei deja de opt ani, informează AFP.

"Apelul adresat preşedintelui Rusiei asupra necesităţii de a recunoaşte Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk îi va fi transmisă fără întârziere", a scris pe Telegram preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.

El a precizat că acest text a fost adoptat în "şedinţă plenară" de către Duma de Stat, pentru ca cele două teritorii să devină "state autonome, suverane şi independente".

Întrebat cu privire la aceasta, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări că deocamdată nu există "nicio decizie oficială" în acest sens, dar că cererea deputaţilor "reflectă părerea populaţiei" ruse.

Recunoaşterea acestor teritorii ar marca sfârşitul procesului de pace în estul Ucrainei, în condiţiile în care acordurile de la Minsk, semnate cu mediere franco-germană, prevăd revenirea acestor teritorii sub controlul Kievului.

"În caz de recunoaştere, Rusia se va retrage de facto şi de jure din acordurile de la Minsk, cu toate consecinţele ce vor decurge de aici. Noi am atenţionat împotriva acestei poziţii", a reacţionat şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba.

Federaţia Rusă acuză de luni de zile Ucraina că vrea să zădărnicească aceste acorduri, iar procesul de pace este practic paralizat de la sfârşitul lui 2019.

Moscova este considerată instigatoarea conflictului şi susţinătoarea separatiştilor, războiul izbucnind în urma anexării de către Rusia a Peninsulei Crimeea, după instalarea la putere, la Kiev, a prooccidentalilor, la începutul lui 2014.

Moscova a favorizat separatismele în mai multe republici ex-sovietice după destrămarea Uniunii Sovietice, recunoscând după războiul-fulger din Georgia, în 2008, independenţa a două teritorii proruse, Osetia de Sud şi Abhazia.AGERPRES


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat

3 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

4 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

5 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...