CRONOLOGIE: 26 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma misiunilor României în cadrul NATO

CRONOLOGIE: 26 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma misiunilor României în cadrul NATO

Numărul militarilor români care şi-au pierdut viaţa în misiunile României desfăşurate sub comanda NATO este de 26, cea mai mare parte a acestora fiind victimele dispozitivelor explozive improvizate care au fost declanşate în timpul misiunilor de patrulare cu transportoarele amfibii blindate.

În primii zece ani de apartenenţă la Alianţa Nord-Atlantică, România a participat la operaţii în Balcanii de Vest, în Afganistan, în Irak şi în nordul Africii. În cadrul acestor misiuni, Armata României a avut o prezenţă materializată într-un număr de 40.000 de militari rotiţi în aceste teatre. În Afganistan şi Kosovo se desfăşoară în continuare operaţiuni.

Numărul militarilor români răniţi în aceste operaţiuni este de peste 140. De asemenea, un diplomat român şi-a pierdut viaţa în Afganistan.

Prima misiune la care România a participat în Afganistan a avut loc în iunie 2002, cu câteva luni înainte chiar de a fi invitată să adere la NATO. Cel mai mare număr de militari români aflaţi simultan într-un teatru a fost de 2.000, în anul 2011, la misiunea ISAF (Forţa de Asistenţă de Securitate în Afganistan).

Încă dinainte de a deveni membri NATO, militari români îşi pierd viaţa în misiune în Afganistan. În noiembrie 2003, sergentul major Silviu Iosif Fogoraşi, în vârstă de 33 de ani, şi sergentul major Mihail Anton Samuilă au fost primii militari români care au murit în Afganistan. Cei doi sergenţi se aflau într-o coloană de TAB-uri în momentul în care asupra acesteia a fost declanşat un atac al insurgenţilor.

În aprilie 2005, sergentul Narcis Şonei, în vârstă de 26 de ani, şi-a pierdut viaţa în Afganistan, într-o misiune de patrulare în Kandahar, în momentul în care transportorul amfibiu blindat în care se afla a trecut peste un mijloc exploziv. Deflagraţia, produsă în dreptul punţii din spate, a provocat un incendiu care a declanşat explozia unor elemente de muniţie din interiorul vehiculului blindat, în urma căruia sergentul a decedat.

Un an mai târziu, caporalul Bogdan Valerian Hâncu a murit în Irak, în urma unei explozii a unei maşini capcană. Militarul făcea parte dintr-o patrulă mixtă italo-română, care efectua o misiune de monitorizare şi antrenare a poliţiei irakiene, iar în urma exploziei unei maşini capcană mai mulţi militari, printre care şi cel român, şi-au pierdut viaţa.

În iunie 2006, caporalul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu, în vârstă de 38 de ani, a murit, iar alţi patru militari au fost răniţi, în Afganistan, când se întorceau dintr-o misiune de patrulare. Militarul care a decedat se afla în primul transportor amfibiu blindat, dintr-o coloană de patru autovehicule, care la aproximativ 20 kilometri de Kandahar a declanşat un dispozitiv exploziv improvizat. Caporalul Drăguşanu a decedat, iar alţi patru militari au fost răniţi. El era căsătorit şi avea un copil.

În septembrie 2007, caporalul Ioan Grosaru, în vârstă de 35 de ani, a murit în Irak, într-o misiune de patrulare în apropriere de baza Tallil, după ce transportorul amfibiu blindat în care se afla - al doilea dintr-o coloană de trei vehicule - a luat foc ca urmare a deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. În urma acestui incident au mai fost răniţi cinci militari, între care Marius Iovi, care şi-a pierdut vederea şi a suferit arsuri grave.

În luna următoare, un alt militar român moare în Afganistan. Sergentul major Aurel Marcu a decedat în provincia Zabul din Afganistan, după ce un transportor amfibiu blindat a trecut peste un dispozitiv exploziv. Alţi patru militari din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte "Posada", dislocat în Afganistan, au fost răniţi. Sergentul major Aurel Marcu avea 31 de ani, era căsătorit şi avea un copil.

În martie 2008, fruntaşul Ionuţ Cosmin Sandu şi-a pierdut viaţa tot în Zabul, într-o misiune de patrulare, în timp ce autovehiculul Humvee în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Sandu, în vârstă de 29 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 În două sate din România prețurile caselor sunt mai mari decât în București sau Corbeanca

3 Ce știe? / Surprinzătoarea declarație a lui Rareș Bogdan despre Cozmin Gușă și George Simion

4 Scârbit, Andrei Caramitru reacționează la atacurile aberante ale useriștilor după ce a îndrăznit să-l critice pe „Mesia neprihănitul”

5 „Ar fi primul val al ofensivei”