CSM a sancționat disciplinar patru judecători, unul dintre ei cu excluderea din magistratură

CSM a sancționat disciplinar patru judecători, unul dintre ei cu excluderea din magistratură

Patru judecători au fost sancționați disciplinar miercuri de secția specializată a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în unul dintre cazuri sancțiunea fiind excluderea din magistratură.

Decizia de excludere din magistratură a fost luată în cazul lui Răzvan Vladimir Davidencu de la Judecătoria Hârșova, potrivit unui comunicat al CSM transmis AGERPRES.

"Secția pentru judecători în materie disciplinară (...) a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului Davidencu Răzvan Vladimir, judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, în prezent delegat în cadrul Judecătoriei Hârșova. (...) Secția a aplicat domnului judecător sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură", se precizează în comunicat.

Sancțiunea a fost aplicată pentru nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor din motive imputabile, refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, absențe nemotivate de la serviciu în mod repetat și nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a mai admis acțiunile disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva judecătoarelor Elena Bărbulescu de la Judecătoria Pitești și Dana Iuliana Moldovan de la Judecătoria Brașov.

Cele două au fost sancționate cu avertisment pentru nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, în cazul judecătoarei de la Pitești adăugându-se și acuzația de exercitare a funcției cu gravă neglijență.

Al patrulea magistrat sancționat a fost Mariana Popa, judecător la Tribunalul Vrancea. Secția a aplicat în acest caz sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pe o perioadă de trei luni pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

2 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Surpriza unor vloggeri care au comparat prețurile din România cu cele din 11 țări. „Acum îmi dau seama cât de grav e la noi”