CSM va finaliza pe 25 martie procedurile de avizare a propunerii de reînvestire a lui Kovesi la șefia DNA

CSM va finaliza pe 25 martie procedurile de avizare a propunerii de reînvestire a lui Kovesi la șefia DNA

Consiliul Superior al Magistraturii va finaliza pe 25 martie procedurile de avizare a propunerii ministrului Justiției de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, potrivit calendarului aprobat miercuri de Secția pentru procurori.

"Secția pentru procurori (...) a aprobat calendarul de desfășurare a activităților prevăzute în procedura de avizare a propunerii ministrului justiției pentru reînvestirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei procuror Laura Codruța Kovesi. Procedura avizării se desfășoară conform dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, art. 211 din H.C.S.M. nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, art. 40 lit. h din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, respectiv a Hotărârilor nr. 161/2011 și nr. 105/2013 ale Secției pentru procurori prin care au fost stabilite criteriile, subcriteriile și indicatorii privind standardele de evaluare a interviului și a lucrărilor candidaților pentru numirea în funcții de conducere", se precizează într-un comunicat al CSM transmis AGERPRES.

Conform calendarului stabilit, în cursul zilei de miercuri va fi pus în dezbatere publică proiectul de management și vor fi efectuate verificările asupra candidaturii.

Pe 24 martie este programată analizarea rezultatelor demersului anterior și intervievarea candidatului, iar pe 25 martie transmiterea avizului către Ministerul Justiției.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a transmis către CSM, pe 29 februarie, propunerea de reînvestire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al DNA.

În 25 februarie, Raluca Prună spunea că înțelege să își asume funcția pe care o are și să aplice dispozițiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

AGERPRES/(AS — autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 Lucruri pe care nimeni nu le spune la televizor și nu numai...