Cum a ajuns un fost pușcaș marin respins de Cuba și URSS să îl ucidă pe JFK
Deplasarea președintelui John F. Kennedy în Texas, în toamna anului 1963, avea o miză politică precisă. Liderul de la Casa Albă își propusese să medieze disensiunile din interiorul Partidului Democrat între senatorul liberal Ralph Yarborough și guvernatorul conservator John Connally, văzând totodată această vizită drept o lansare neoficială a campaniei sale pentru alegerile prezidențiale din 1964.
Planul fusese agreat încă din iunie, la o întâlnire purtată la El Paso între Kennedy, vicepreședintele Lyndon B. Johnson și Connally. Traseul de 16 kilometri al coloanei oficiale a fost definitivat pe 18 noiembrie și publicat în presă cu câteva zile înainte de sosirea președintelui, astfel încât acesta să fie ușor de zărit de mulțimea adunată pe străzi spre destinația finală: un dejun oficial la Dallas Trade Mart.
Ultimele secunde de pe Elm Street
Pe 22 noiembrie 1963, atmosfera din Dallas era una festivă și senină. Președintele și soția sa, Jacqueline Kennedy, ocupau bancheta din spate a unei limuzine decapotabile Lincoln Continental din 1961, în timp ce pe locurile din mijloc se aflau guvernatorul John Connally și soția acestuia, Nellie, iar în față stăteau șoferul și un agent al Serviciilor Secrete. În mașina imediat următoare călătoreau vicepreședintele Johnson, soția sa, Lady Bird, și senatorul Yarborough.
După ce a parcurs suburbiile, Main Street, centrul orașului și Houston Street, convoiul a traversat Dealey Plaza și a intrat pe Elm Street în jurul orei 12:30. Acolo, Nellie Connally s-a întors spre președinte și i-a adresat o remarcă optimistă: „Domnule președinte, acum nu vă mai pot face să credeți că în Dallas nu există oameni care vă iubesc și vă apreciază, nu-i așa?”. „Nu, cu siguranță că nu pot”, a replicat Kennedy, rostind fără să știe ultimele sale cuvinte.
Imediat după viraj, trei focuri de armă trase dintr-o clădire apropiată au spart liniștea. Două gloanțe l-au nimerit pe Kennedy — unul în gât și celălalt în cap, cu o forță atât de mare încât, potrivit analizelor FBI, fragmente de craniu și țesut cerebral au ajuns până pe autoturismul din spate. În timp ce Jacqueline Kennedy încerca disperată să iasă din limuzină, guvernatorul Connally, rănit la rândul său în spate, a strigat: „Dumnezeule! O să ne omoare pe toți!”. Mașina a gonit spre Spitalul Parkland Memorial, însă medicii nu au mai reușit să îl salveze pe șeful statului.
Un simbol al modernității, urmărit de controverse
Dispariția bruscă a lui John F. Kennedy a lăsat în urmă imaginea uneia dintre cele mai complexe figuri ale secolului XX. Istoricii și politologii îl descriu ca pe primul președinte american care a stăpânit cu adevărat forța televiziunii: confruntările sale din 1960 cu Richard Nixon și conferințele transmise în direct au impus un profil de tinerețe, energie și inteligență. Discursurile sale, scrise deseori alături de Ted Sorensen, au rămas celebre, inclusiv îndemnul: „Nu întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă ce poți face tu pentru țara ta”.
Mandatul său s-a derulat în perioada de vârf a Războiului Rece, având drept prioritate contracararea Uniunii Sovietice și a comunismului. Majoritatea istoricilor îi atribuie meritul de a fi prevenit un război nuclear în timpul Crizei Rachetelor din Cuba, în 1962, combinând blocadele navale cu negocieri secrete purtate cu Hrușciov. De asemenea, el a dat startul programului spațial Apollo, cu obiectivul de a duce un om pe Lună până la finalul deceniului.
Totuși, moștenirea sa politică și personală nu este lipsită de umbre. Criticii i-au reproșat adâncirea implicării militare americane în Vietnam și ezitările în privința drepturilor civile ale cetățenilor afro-americani, reticențe motivate de calculul electoral de a nu pierde voturile democraților din Sud. În plan privat, imaginea de familist devotat era contrazisă de relațiile extraconjugale, la care se adăugau zvonurile despre presupuse contacte cu lumea interlopă americană.
Arma de la etajul al șaselea și arestarea din cinematograf
Anchetele oficiale au indicat un singur autor al atacului: Lee Harvey Oswald, un tânăr de 24 de ani. Potrivit FBI, acesta a tras cu o pușcă italiană Carcano cu lunetă, de calibru 6,5×52 mm, achiziționată prin poștă sub o identitate falsă. După aproximativ 25.000 de interviuri și verificarea a zeci de mii de piste, biroul federal a conchis că Oswald a acționat pe cont propriu, verdict confirmat ulterior și de Comisia Warren, după aproape un an de cercetări.
„Mai mulți martori oculari aflați în fața clădirii au declarat că au văzut o pușcă fiind folosită pentru a trage din fereastra situată în colțul sud-estic al etajului al șaselea al clădirii Texas School Book Depository. Unul dintre acești martori, Howard L. Brennan, urmărea parada de pe Elm Street, dintr-un punct aflat chiar vizavi de clădire și orientat către aceasta. El i-a spus imediat unui polițist că văzuse un bărbat slab, cu o înălțime de aproximativ 1,78 metri, în jurul vârstei de 30 de ani, care țintise cu atenție de la fereastra din colțul etajului al șaselea și trăsese cu o pușcă în direcția automobilului prezidențial”
— Raportul Comisiei Warren

Pușca folosită de Lee Harvey Oswald pentru uciderea președintelui Foto: National Archives and Records Administration
Suspectul a fost prins în cel mult 80 de minute de la atentat. La ora 13:45, poliția a înconjurat cinematograful Texas Theatre de pe West Jefferson, unde Oswald se ascundea, și a aprins luminile în sală.
„McDonald (n.r. un agent de poliție) i-a cerut acestuia să se ridice în picioare și l-a auzit spunând: «Ei bine, totul s-a terminat acum». Bărbatul a scos un pistol de la brâu cu o mână și l-a lovit pe polițist cu cealaltă. McDonald a ripostat cu mâna dreaptă și a prins arma cu mâna stângă. După o scurtă încăierare, McDonald și ceilalți polițiști au reușit să-l dezarmeze și să-l încătușeze pe suspect, transportându-l la sediul poliției, unde au ajuns în jurul orei 14:00”
— Raportul Comisiei Warren
Copilăria marcată de abandon și eșecul în Corpul Pușcașilor Marini
Drumul lui Lee Harvey Oswald până la fereastra depozitului de manuale școlare din Dallas fusese unul sinuos. Născut pe 18 octombrie 1939, la New Orleans, Louisiana, el a crescut fără tată — Robert Oswald murise în urma unui infarct cu două luni înainte ca fiul său să vină pe lume — și a avut parte de o copilărie traumatizantă.
„Copilăria lui Lee Harvey Oswald a fost marcată de singurătate. Mama sa, Marguerite, era o femeie preocupată în principal de propria persoană, care își neglija copiii. Tatăl lui Oswald, Robert Oswald, murise în urma unui atac de cord cu două luni înainte de nașterea fiului său. În primii ani de viață, Lee Harvey Oswald a petrecut o scurtă perioadă într-un orfelinat, alături de frații săi mai mari. Avea un frate bun, Robert, și un frate vitreg, John Pic. Ambii frați s-au înrolat în armată de la o vârstă fragedă, astfel că Oswald a rămas în grija exclusivă a mamei sale. Și-a petrecut o mare parte a copilăriei singur, uitându-se la televizor, citind cărți și frecventând mai multe școli, de la New Orleans până la New York”
— Scott P. Johnson, „Lee Harvey Oswald”, EBSCO
Absenteismul școlar l-a adus în atenția serviciilor sociale. O evaluare psihologică din acea perioadă consemna că băiatul avea o inteligență peste medie, dar și o personalitate pasiv-agresivă, o ostilitate pronunțată față de mamă și societate pe fondul lipsei de afecțiune, precum și iluzii de grandoare rupte de realitate, imaginându-și că ar putea exercita putere asupra celorlalți.
În adolescență, după ce a primit pe stradă broșuri de propagandă comunistă, Oswald a fost cucerit de marxism și a dezvoltat o aversiune profundă față de capitalism. La 17 ani, urmând exemplul celor doi frați ai săi, s-a înrolat în Corpul Pușcașilor Marini și a fost trimis la baza aeriană americană din Atsugi, Japonia, ca operator radar în cadrul programului avionului spion U-2.
Cariera sa militară a fost însă plină de abateri disciplinare: s-a împușcat accidental în cot cu un pistol neînregistrat de calibru .22, motiv pentru care curtea marțială i-a dat 20 de zile de închisoare militară cu suspendare și l-a retrogradat de la gradul de fruntaș la cel de soldat. După câteva luni, o altercație cu un sergent i-a adus 28 de zile de detenție, urmate de o învoire obținută prin minciună și de episoade în care trăgea fără motiv cu arma prin junglă în timpul gărzii. Colegii îl considerau arogant, solitar și dificil și îl porecliseră „Oswaldskovich”, pentru că își exprima deschis convingerile comuniste și studia limba rusă în timpul liber. În cele din urmă, a fost trecut în rezervă cu mențiunea „indezirabil”.
Dezertarea în URSS și refuzul Cubei
Odată ieșit din armată, Oswald a plecat în Uniunea Sovietică.
„După lăsarea la vatră, Oswald a dezertat în Uniunea Sovietică, promițând că va divulga secrete militare. După ce autoritățile sovietice i-au acordat o viză valabilă șase zile, acesta a solicitat cetățenia sovietică, însă cererea i-a fost respinsă. Ulterior, a încercat să se sinucidă, tăindu-și venele de la încheietura mâinii. Întrucât Uniunea Sovietică dorea să evite un scandal internațional, Oswald a fost acceptat în țară cu viză de muncă și angajat la o fabrică de aparate de radio din Minsk”
— Scott P. Johnson
A petrecut patru ani în URSS, perioadă în care a primit salariu, o indemnizație și un apartament și s-a căsătorit cu o rusoaică, Marina Prusakova. Realitatea sovietică l-a dezamăgit însă profund: a ajuns la concluzia că liderii comuniști luaseră locul vechilor boieri, trăind în bunăstare în timp ce populația de rând o ducea greu. În 1962, s-a întors în Statele Unite împreună cu soția și fiica lor.
Revenit în America, a schimbat mai multe slujbe mărunte, lucrând inclusiv la o companie de cafea și la o firmă de producție publicitară. Potrivit lui Scott P. Johnson, în martie 1963 a cumpărat prin corespondență o pușcă și un revolver, iar în aprilie ar fi încercat să îl asasineze pe generalul Edwin Walker, un extremist de dreapta. Înainte de a se angaja la depozitul de manuale școlare din Dallas, Oswald a încercat să emigreze în Cuba, fascinat de Fidel Castro. Însă, la fel ca autoritățile sovietice, cubanezii i-au respins cererea, astfel că a revenit la Dallas și și-a găsit de lucru chiar în clădirea de la etajul căreia avea să tragă asupra lui John F. Kennedy.
Cazul avea să capete o turnură și mai stranie la doar două zile după asasinat. În timp ce era transferat prin subsolul sediului poliției din Dallas, Lee Harvey Oswald a fost împușcat mortal de Jack Ruby, proprietarul unui club de noapte din oraș. Moartea suspectului principal a alimentat numeroase teorii ale conspirației, însă niciuna dintre acestea nu a fost acceptată în mod oficial.
Explorează subiectele:






