Cum a invadat noul coronavirus un spital din Wuhan și a contaminat personalul medical

Patruzeci de angajați ai spitalului universitar Zhongnan din Wuhan au fost contaminați cu noul coronavirus în ianuarie, potrivit unui studiu publicat vineri și care confirmă de manieră elocventă vulnerabilitatea personalului medical în fața virusului, scrie AFP.

Un bolnav internat la chirurgie pentru dureri abdominale a contaminat el singur zece membri ai personalului medical, potrivit studiului condus de cercetători și doctori din Wuhan și publicat în revista medicală americană Jama.

17 persoane care au fost internate din alte motive au fost contaminate de coronavirus în perioada petrecută în spital. În total, din 138 de cazuri consecutive în acest spital între 1 și 28 ianuarie, 41% au fost infectate în interiorul spitalului.

Studiul a fost publicat la câteva ore după decesul unui oftalmolog din Wuhan care fusese sancționat după ce dăduse semnalul de alarmă asupra epidemiei de-abia născute, doctorul Li Wenliang, 34 de ani, și care a fost el însuși infectat de pacienții săi. După aceste dezvăluiri, doctorul a fost convocat de poliție, care l-a acuzat de propagare de zvonuri. Vestea decesului său a provocat un val de furie pe rețeaua socială chineză Weibo.

În spitalul din Zhongnan, personalul din unitățile de îngrijiri generale reprezintă majoritatea cazurilor (31 din 40), urmați de cei din serviciile de urgență și unitatea de îngrijiri intensive.

Un bolnav a contaminat alți trei pacienți care se aflau în aceeași unitate, unde erau tratați pentru dureri abdominale.

Exemplul pacientului care a contaminat 10 persoane este elocvent pentru pericolul din spitale în prima fază a epidemiei, atunci când în medie se estimează în prezent că o persoană infectată contaminează alte 2,2.

"Dacă este adevărat, acest lucru ar confirma că unii pacienți sunt probabil mai contagioși decât alții, ceea ce creează noi dificultăți pentru gestionarea cazurilor lor", a comentat doctorul Michael Head, de la universitatea din Southampton.

Un înalt oficial provincial chinez a admis joi că personalul medical se confruntă cu lipsuri de măști și combinezoane de protecție.
 


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

5 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...