Cum recunoști un fake: poșete, încălțăminte, ceasuri, bijuterii VIDEO

Cum recunoști un fake: poșete, încălțăminte, ceasuri, bijuterii VIDEO

Produsele falsificate acaparează o parte tot mai mare din piață, atât în magazinele fizice, cât și în cele online. Dacă nu facem cumpărăturile în magazinele sau pe site-urile producătorilor de bunuri de lux, există un risc mare să achiziționăm o replică mai bine sau mai prost executată. La ce trebuie să fim atenți ca să nu ne păcălim, potrivit unor experți intervievați de Business Insider .

Studierea în prealabil a logo-urilor brandurilor celebre, a fonturilor și a schemelor de culori vă poate ajuta să deosebiți produsul original de cel fals.

Poșetele sunt cele mai falsificate obiecte de lux din lume. Iată la ce trebuie să ne uităm: pielea trebuie să fie fină la atingere, închizătorile și fermoarele trebuie să fie făcute din materiale de calitate (metal nu plastic), cusăturile drepte, iar căptușeala din interior realizată din materiale de o calitate superioară.

Poșetele sunt cele mai falsificate obiecte de lux FOTO Shutterstock

Mirosul este un indiciu important când cumpărați din magazine fizice: poșetele-replică sunt realizate din materiale ieftine și pot mirosi a plastic, iar încălțămintea a lipici.

Bunurile de lux sunt ambalate atât în cutii de bună calitate, cât și în săculeți textili (gențile și pantofii).

Unele poșete, obiecte de încălțăminte și de îmbrăcăminte au coduri de autenticitate, care pot fi verificate online, pe site-ul producătorului.

Ceasurile de lux se diferențiază prin calitatea materialelor, lucrătura fină, greutate (fiind realizate din materiale de calitate, metale și pietre prețioase, sunt mai grele decât cele fake). De asemenea, au numere de serie și numere de model care pot fi verificate. Brățara este un alt indiciu, trebuie să fie din materiale de calitate, să se închidă și să se deschidă ușor.

Unele bijuterii pot fi din aur, cu pietre prețioase, dar calitatea nu este cea oferită de producătorii de lux. Greutatea este, de asemenea, un indiciu, aurul de 18 K este mai greu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

3 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

4 Judecați voi...

5 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...