Curtea de Apel Bucureşti: Cristian Borcea are de executat 7 ani şi 6 luni închisoare după contopirea pedepselor

Curtea de Apel Bucureşti: Cristian Borcea are de executat 7 ani şi 6 luni închisoare după contopirea pedepselor

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, luni, că fostul finanţator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, după ce au fost contopite pedepsele primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi dosarul transferurilor din fotbal.

Borcea a primit 5 ani închisoare în dosarul retrocedărilor de terenuri, iar în dosarul transferurilor el are o condamnare de 6 ani şi 4 luni.

Curtea de Apel Bucureşti a admis luni o cerere depusă de Borcea şi a stabilit că faptele din cele două dosare sunt concurente. Pedepsele au fost contopite şi a fost adăugat un spor, el având de executat în final 7 ani şi 6 luni închisoare.

Din această pedeapsă se vor scădea cei 4 ani şi 4 luni, pe care Borcea i-a executat deja în închisoare în dosarul transferurilor din fotbal.

Instanţa a mai stabilit că lui Borcea i se vor interzice exercitarea mai multor drepturi, printre are şi cea de asociat, acţionar sau de reprezentant al unui club de fotbal, pe o durată de 2 ani, după ce iese din închisoare.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Pe 8 februarie, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost condamnat definitiv la 5 ani închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, dosar în care fostul primar Radu Mazăre a primit 9 ani închisoare.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus confiscarea sumei de aproape 1 milion de euro de la Cristian Borcea, el având de plătit şi 957.107 euro.

În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc.

El a fost eliberat condiţionat pe 2 iulie 2018, însă s-a reîntors în penitenciar pe 8 februarie 2019, după ce a fost condamnat în dosarul retrocedărilor de terenuri. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale