Dacia secretă a lui Ceaușescu: mașinile de lux complet interzise românilor

Industria constructoare de mașini din perioada regimului comunist a traversat două epoci radical opuse. Dacă în cursul anilor ’70 autoturismele asamblate în România beneficiau de piese de import de calitate superioară și respectau cu strictețe rigorile licențelor contractate cu giganți vestici precum Renault, deceniul următor a transformat experiența șoferilor într-o continuă corvoadă.

Declinul abrupt a survenit pe fondul doctrinei impuse de partid, denumită „economia de economisire”. Importul pieselor de schimb a fost sistat complet, decretându-se asimilarea internă integrală a componentelor. Producția autohtonă a început să folosească tablă de calitate îndoielnică, vulnerabilă la rugină încă din primii doi sau trei ani de exploatare, iar elementele de plastic, garniturile de etanșare din cauciuc și instalațiile electrice cedau cu ușurință.

Gama accesibilă populației a gravitat în jurul câtorva vehicule de bază, deschizătoare de drum fiind Dacia 1100. Piatra de temelie a mobilității din socialism a rămas însă Dacia 1300, un model de familie derivat din Renault 12, intrat pe liniile de asamblare de la Mioveni la 23 august 1969. Dotată cu o cilindree de 1.300 cm³ și capabilă să dezvolte circa 54 de cai putere, mașina s-a produs până în 1984. Ștafeta a fost preluată apoi de Dacia 1310, asamblată între anii 1979 și 2004 într-o diversitate de variante, de la clasica berlină la caroseria break și utilitara „Papuc”. Împreună, aceste două modele au atins un volum record de peste 2,2 milioane de exemplare, ultima berlină părăsind fabrica pe 21 iulie 2004 pentru a face loc noii platforme Logan.

Dacia 1310 TS: bolidul de 150 de cai putere conceput din ambiția dictatorului

Dincolo de mașinile de serie fabricate pentru populație, culisele industriei auto ascundeau proiecte exotice, născute adesea din orgoliul lui Nicolae Ceaușescu, deranjat de supremația tehnică a producătorilor occidentali. Dictatorul își dorea un vehicul capabil să dezvolte viteze mari și să atragă privirile pe piețele internaționale. Astfel a apărut, în anul 1980, Dacia 1310 TS, una dintre cele mai rare și fascinante mașini produse vreodată la Mioveni.

Spre deosebire de producția de masă, acest model a fost asamblat cu componente premium aduse din import și finisat cu o atenție meticuloasă. Modificările exterioare aduceau o siluetă mai elegantă, însă adevărata surpriză se afla sub capotă: inginerii au preluat un motor de Renault 12 Gordini de 125 de cai putere și l-au modificat substanțial, împingându-l până la o performanță remarcabilă de 150 de cai putere.

Habitaclul oferea un confort de neconceput pentru un român obișnuit: bord rafinat cu inserții lemnoase, scaune îmbrăcate în vinilin maro, tetiere, centuri de siguranță retractabile, un sistem modern de climatizare și ventilație, radio cu două difuzoare, servofrână și chiar o priză electrică instalată în portbagaj. Prezentată la Târgul Internațional de la București din 1980, versiunea TS a fost rezervată piețelor de export, în condițiile în care Dacia livra autoturisme în Marea Britanie, America de Sud, Japonia sau Africa. Totuși, cel dintâi exemplar ieșit din fabrică nu a trecut granița, ci a fost direcționat fără întârziere către colecția personală a lui Ceaușescu.

Dacia 2000: privilegiul exclusiv al Comitetului Central

Un alt simbol al privilegiului nomenclaturii a fost Dacia 2000, asamblată într-un tiraj extrem de redus în intervalul 1979–1982. Mașina nu era accesibilă nici măcar cadrelor medii de partid sau directorilor din teritoriu, fiind rezervată membrilor Comitetului Central și șefului statului.

Automobilul reprezenta, în esență, modelul francez Renault 20 TS, expediat sub formă de kituri complete la Mioveni și asamblat pe plan local fără compromisuri legate de calitate. Caroseria hatchback cu cinci uși ascundea un propulsor pe benzină în patru cilindri de 2.200 cm³, capabil să furnizeze 115 cai putere la 5.500 rotații pe minut, cuplat la o transmisie automată în trei trepte și tracțiune față.

Pentru societatea anilor ’80, nivelul dotărilor părea desprins dintr-o altă lume: servodirecție, computer de bord, geamuri acționate electric, instalație de aer condiționat, sistem audio dedicat și scrumieră prevăzută cu iluminare interioară. Vehiculele erau vopsite doar în două culori sobre: alb sau albastru închis.

Experimente secrete: limuzina cu opt locuri și pionieratul metanolului

Laboratoarele auto din România comunistă au explorat și concepte mult mai îndrăznețe, care au rămas la stadiul de unicate sau prototipuri restrânse.

Cel mai învăluit în mister este proiectul Dacia 1300 Diplomat, demarat în 1979 la solicitarea directă a Comitetului Central. Inspirată din celebrele limuzine germane Pullman, structura mașinii a fost alungită masiv pentru a găzdui șase portiere și o configurație de opt locuri. Vehiculul a fost dotat cu fotolii îmbrăcate în piele maro, aer condiționat, acustică avansată și geamuri blindate. Din punct de vedere mecanic, limuzina folosea o configurație atipică: un motor Ford cu patru cilindri, montat longitudinal, combinat cu tracțiune pe puntea spate. Se estimează că au fost asamblate doar două exemplare — unul utilizat de Ceaușescu, iar al doilea dăruit unui șef de stat african aflat în vizită oficială —, soarta lor ulterioară rămânând necunoscută.

În aceeași perioadă, inginerii au încercat să găsească soluții pentru criza carburanților, prezentând la Expoziția Realizărilor Economiei Naționale din 1979 prototipul Dacia 1310 M. Aceasta a reprezentat o încercare timpurie de propulsie alternativă: motorul de 1.289 cm³ a fost adaptat printr-un carburator special și o pompă electrică pentru a funcționa cu un mix de benzină și metanol, combustibil mult mai ieftin la acea dată.

Entuziasmul a fost însă scurt. Metanolul s-a dovedit extrem de coroziv, distrugând într-un interval scurt galeriile de plastic, garniturile de cauciuc și piesele turnate din zinc și aluminiu. În plus, din cauza arderii neadecvate într-un bloc motor neconceput pentru un asemenea ciclu, ungerea pistoanelor a fost compromisă, iar toxicitatea ridicată a substanței a pecetluit definitiv soarta proiectului, care nu a mai atins niciodată faza de producție.

Explorează subiectele:

Dacia comunism Nicolae Ceaușescu

Distribuie Distribuie Comentarii