Dan Șova, în corzi. CCR tranșează azi o nouă solicitare a PNL

Dan Șova, în corzi. CCR tranșează azi o nouă solicitare a PNL

Curtea Constituţională a României discută miercuri sesizarea PNL referitoare la reluarea votului la Senat în cazul cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova. 

În 8 iunie, liberalul Cătălin Boboc a anunţat că senatorii PNL au atacat la CCR hotărârea Camerei Superioare a Parlamentului din 2 iunie referitoare la reluarea votului în cazul Şova. 

Senatorul PNL Marinică Dincă a explicat că, prin contestaţia depusă, PNL solicită să se respecte dispoziţiile constituţionale pe care CCR le-a invocat în decizia referitoare la hotărârea din 25 martie a Senatului. 

"Sesizarea depusă la Curte reiterează ceea ce a spus CCR. Constatăm, pe de o parte, că în martie PSD a călcat cu şenilele tancului Constituţia, acum (...) am constatat că, pe lângă Constituţie, au desfiinţat, practic, o hotărâre a CCR, au încălcat-o după bunul lor plac, iar astăzi, în sesizarea adresată CCR, am spus că trei dispoziţii constituţionale nu au fost respectate, legate de drepturi fundamentale. (...) Solicităm să se respecte dispoziţiile constituţionale pe care CCR le-a invocat în decizia referitoare la hotărârea din 25 martie a Senatului. Responsabilitatea încălcării şi a legilor organice şi a Constituţiei trebuie să şi-o asume preşedinţii de şedinţă ale celor două plenuri, pentru că au supus la vot propuneri care contraveneau Constituţiei", a susţinut Dincă. 

Potrivit acestuia, premisa aplicată la reluarea votului a condus la un alt rezultat. 

"În momentul în care ai o premisă şi aplici o altă dispoziţie legală, ajungi la un alt rezultat. Acum premisa era votul consemnat prin proces-verbal şi necontestat până în acest moment de nimeni, iar, dacă aplicăm un anumit temei legal, cel al Constituţiei, aveam un cu totul alt rezultat. Acum CCR este pusă în situaţia să se pronunţe şi asupra acestui aspect. La momentul respectiv nu se putea pronunţa, pentru că sesizarea a fost făcută doar pe obligaţia de a emite hotărârea, pentru că preşedintele Senatului la acel moment şi preşedintele de şedinţă nu-şi asumau emiterea unei hotărâri. Acum CCR se poate pronunţa şi pe aspecte de acest gen", a spus Dincă. 

Cererea ministrului Justiţiei privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului social-democrat Dan Şova a fost respinsă de Senat pe 2 iunie, după reluarea votului în urma deciziei CCR care a declarat neconstituţională hotărârea Camerei Superioare a Parlamentului privind votul exprimat în 25 martie în acest caz. 

În cazul Dan Şova, Curtea a pronunţat două decizii. În prima decizie, judecătorii au statuat că Senatul are obligaţia de a redacta hotărârea adoptată în 25 martie iar în cea de-a doua, că este neconstituţională hotărârea Camerei Superioare referitoare la rezultatul votului exprimat la aceeaşi dată, întrucât a fost adoptată în temeiul unor dispoziţii şi regulamentare care contraveneau prevederilor art. 76 alin. 2 din Constituţie.


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă