De astăzi, România îndeplinește toate condițiile pentru a intra în Visa Waiver - ambasadorul român în SUA

Ambasadorul României, Andrei Muraru, anunță că, de la 1 octombrie, țara noastră îndeplinește toate criteriile tehnice pentru a intra în programul Visa Waiver, după mobilizarea angajaților pentru reducerea procentului de respingere.


Începând cu 1 octombrie, România îndeplinește toate condițiile pentru Visa Waiver FOTO Arhivă

„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver.

Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a anunțat Muraru.

Potrivit acestuia, primii vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor

Anunțul vine după ce, la sfârșitul lunii septembrie, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a intensificat demersurile pentru integrarea României în Programul Visa Waiver (PVW) al Statelor Unite, inițiativă care ar permite cetățenilor români să călătorească fără viză în SUA pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri.

La sfârșitul lunii august, premierul Marcel Ciolacu a declarat că ”sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci