De ce a eșuat planul inițial al SUA pentru Iran. Analiza lui George Friedman: „Fără trupe la sol, războiul nu poate fi câștigat”

La două săptămâni și jumătate de la declanșarea operațiunilor militare americano-israeliene împotriva Iranului, războiul nu dă semne că se apropie de sfârșit. În ciuda atacurilor aeriene cu care se confruntă, regimul de la Teheran rezistă și, mai mult decât atât, reușește să facă din acest conflict o uriașă problemă pentru întreaga lume. George Friedman, fondatorul think tank-ului american Geopolitical Futures și unul dintre cei mai respectați analiști geopolitici, explică de ce SUA au subestimat rezistența iraniană, de ce puterea aeriană nu poate câștiga singură acest război și de ce Donald Trump se confruntă acum cu exact scenariul pe care a jurat că îl va evita.

Într-un dialog cu jurnalistul Christian Smith, George Friedman a adus în discuție diferența dintre predicțiile geopolitice macro și execuția militară. Această confuzie între imaginea de ansamblu și mecanica detaliată a războiului a dus la ceea ce Friedman numește o eroare fundamentală de calcul din partea administrației americane, o neînțelegere sistemică a modului în care funcționează adevărata putere în interiorul granițelor iraniene.

Loviturile inițiale ale coaliției conduse de SUA au avut succes în atingerea țintelor lor primare. Guvernul civil iranian, structura formală pe care lumea o cunoaște de la tribuna Națiunilor Unite, a fost practic anihilat. Planificatorii militari de la Washington au operat pe baza unei asumpții clasice: înlăturarea liderilor politici va provoca prăbușirea întregului sistem. Friedman explică însă că acest model simplist nu se aplică în cazul Iranului.

„Geopolitica în ansamblu este ca macroeconomia față de microeconomie. Conturul larg al economiei poate fi văzut, într-o oarecare măsură. Detaliile, procesul de inginerie al economiei este mult mai greu de prezis. Același lucru este valabil și în geopolitică. Așadar, ce am văzut este că regimul a fost distrus la primul atac, și aceasta a fost o surpriză în sensul că administrația credea că sistemul de guvernare iranian părea foarte similar cu altele. Distrugi prim-ministrul, distrugi consilierii săi, totul. Regimul, așa cum îl înțelegeau ei, era distrus. Dar nu au înțeles că aceasta nu era natura deplină a regimului”, a explicat fondatorul Geopolitical Futures.

Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, adevăratul regim iranian

Problema fundamentală a strategiei americane a fost ignorarea forței din umbră, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC). Această organizație nu este o simplă armată, ci un complex militaro-industrial, politic și religios care controlează o proporție uriașă din economia națională și asigură securitatea internă cu o mână de fier. Friedman subliniază reziliența uimitoare a acestei structuri.

„IRGC a supraviețuit și, de fapt, s-a dovedit mai rezistentă decât ne-am așteptat. Au ceva numit forța mozaic, o forță în care diferite zone pot opera independent de comandamentul central. Cu alte cuvinte, sunt descentralizați și, prin urmare, mult mai greu de distrus. Da, guvernul, partea oficială care se întâlnea la ONU și altele au dispărut Dar adevărata putere din Iran era IRGC, iar IRGC a rămas perfect funcțional, capabil să închidă Strâmtoarea Hormuz și să ducă alte atacuri”, a detaliat analistul.

Această capabilitate a IRGC de a funcționa autonom la nivel regional a paralizat inițiativa americană, arată Friedman.

Limitele puterii aeriene

Donald Trump s-a remarcat printr-o retorică fluctuantă în legătură cu obiectivele reale ale războiului. Totuși, George Friedman sugerează prudență înainte de a arunca întreaga vină exclusiv pe umerii președintelui.

Șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis într-un atac aerian. În urmă cu două zile îi spunea lui Trump că va regreta atacarea Iranului

„A existat, de asemenea, credința că se poate realiza totul doar prin putere aeriană: drone, rachete și aeronave. Și nu a existat niciodată un moment în care puterea aeriană singură să fi putut forța un guvern la capitulare, cu excepția Japoniei, unde puterea aeriană au fost bombele atomice, iar Japonia deja pierduse acel război”, a precizat Friedman.

În opinia analistului, foarte probabil SUA nu va putea câștiga războiul fără o intervenție militară la sol.

„Acum se confruntă cu un război în care este posibil că nu poate fi câștigat fără trupe la sol. Iranul este o țară imensă. IRGC este o forță imensă, aparent destul de profesionistă, și prin urmare singurul lucru pe care nu a vrut să îl facă este acum exact ceea ce trebuie să facă dacă vrea să câștige și asta nu va fi un lucru de scurtă durată”, explică analistul.

Spectrul unei crize economice globale

Dacă rezistența IRGC reprezintă problema militară imediată, răspunsul Gărzilor Revoluționare la loviturile americane a adăugat o a doua dimensiune, cu consecințe potențial globale: blocarea Strâmtorii Ormuz. Prin această strâmtoare trece o parte semnificativă din exporturile de petrol ale lumii. Închiderea ei, fie și parțială, a declanșat deja o criză pe piețele energetice internaționale.

„Pe termen mai lung, peste o lună, două sau trei, ne confruntăm cu o problemă fundamentală dacă Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide. Deschiderea Golfului Persic prin Strâmtoarea Hormuz nu este un lucru ușor, deoarece IRGC poate lansa rachete sau drone împotriva navelor de la sute de kilometri depărtare. Dronele trebuie distruse, forțele care blochează Strâmtoarea trebuie distruse, iar aceasta implică potențial trimiterea de trupe la sol”, subliniază analistul.

Poate atrage SUA de partea sa Armata iraniană?

Există totuși, în opinia lui Friedman, o variabilă care nu a primit atenția cuvenită în dezbaterea publică și care ar putea schimba soarta războiului: Artesh, armata regulată iraniană. Moștenitoare a structurilor militare din epoca Șahului, aceasta este o forță seculară, profesionistă și, potrivit unor estimări, profund ostilă față de IRGC, cu care rivalizeaza instituțional de decenii. Artesh nu a participat la rezistența împotriva forțelor americane și nu a fost ținta loviturilor SUA.

Gărzile Revoluționare din Iran amenință companiile americane din Orientul Mijlociu. Sunt vizate Lockheed Martin și Amazon

„Există o altă armată, Artesh, care a apărut din epoca Șahului Iranului. Nu este ideologică în natură, este destul de mare și se spune că este ostilă IRGC. Nu pare că Statele Unite au atacat această armată. De asemenea, nu pare că s-a angajat în niciuna din rezistența pe care o vedem. Dacă această forță ar putea fi atrasă în operațiune, dacă ar alege să facă asta, dacă poate lupta și este recompensată corespunzător, acesta ar fi un alt instrument pe care Statele Unite l-ar putea folosi. Această armată seculară, profesionistă, care nu a fost atacată de americani, dacă ar interveni și ar putea angaja IRGC cu ajutorul eventual al SUA, ar adăuga o dimensiune complet diferită. Dar aceasta subliniază nivelul haotic de inginerie care se află sub nivelul geopolitic ordonat", subliniază Friedman.