De ce își retrag statele europene rezervele de aur din America
Pe fondul unei instabilități geopolitice tot mai accentuate, băncile centrale de pe continentul european își reevaluează strategia de depozitare a activelor de siguranță, preferând să își aducă lingourile de aur mai aproape de granițe sau în noduri financiare ușor accesibile în cazul unor tensiuni majore.
Incertitudinea economică internațională și fricțiunile tot mai vizibile de pe scena globală determină mai multe guverne europene să își schimbe abordarea privind locul în care își păstrează avuția națională. Printre țările care au acționat recent se numără Țările de Jos și Franța, ambele hotărând transferul unor volume considerabile de metal prețios de pe continentul nord-american înapoi spre Europa.
Foto: Shutterstock
Recent, banca centrală a Olandei (De Nederlandsche Bank) a confirmat că a finalizat relocarea a 86 de tone de aur dintr-un stoc de aproximativ 313 tone găzduit până atunci în Statele Unite și Canada. Destinația aleasă a fost Londra. Conform instituției, măsura a fost luată ținând cont de escaladarea tensiunilor pe plan internațional, astfel încât rezerva să poată fi accesată fără întârziere dacă se declanșează o situație de criză acută. Cu toate acestea, autoritățile olandeze au subliniat că inițiativa nu reprezintă un semnal că ar fi așteptat un colaps financiar nemijlocit.
Manevra nu este o noutate absolută în istoria economică. Instituțiile monetare europene au apelat la măsuri comparabile inclusiv pe durata Războiului Rece. În anii recenți, Franța a procedat la rândul ei la retragerea stocurilor din depozitele americane, în timp ce Germania a finalizat până în 2016 repatrierea a mai bine de 216 tone din străinătate.
În viziunea lui Joseph Cavatoni, analist principal în cadrul World Gold Council, mutările nu trebuie interpretate ca un semn de panică generalizată. El a explicat pentru BBC că, deși conflictele armate și fricțiunile comerciale au un rol în aceste decizii, ele nu constituie mobilul principal:
„Nu am senzația că se apropie un dezastru, dar cred că oamenii sunt mai bine informați cu privire la modul în care își gestionează rezervele, cum își extind aceste rezerve și cum pot valorifica mai eficient aceste active.”
Mecanismele nevăzute ale mutării rezervelor
Transferul a zeci de tone de aur presupune provocări logistice considerabile și cerințe de securitate stricte. Pentru cele 86 de tone migrate între lunile martie și august, banca centrală olandeză a apelat la o formulă mixtă. În jur de 59 de tone au fost valorificate la New York, iar o cantitate identică a fost achiziționată la Londra, eliminând astfel riscurile și costurile traversării oceanice.
Pe de altă parte, peste 27 de tone au fost aduse fizic din America de Nord către Zeist, pentru ca ulterior un volum echivalent să fie transportat în Marea Britanie. Cavatoni a precizat că mecanismul tranzacțiilor simultane reprezintă o practică răspândită în domeniu: aurul poate fi lichidat într-o piață și răscumpărat în aceeași clipă în alta, generând exclusiv o înregistrare contabilă și ocolind transportul efectiv.
Noua gazdă a metalului olandez, Banca Angliei, este principalul depozitar mondial de aur, adăpostind în jur de 400.000 de bare a căror valoare cumulată trece de 200 de miliarde de lire sterline. Statutul Londrei de centru nevralgic pentru tranzacțiile cu metale prețioase a fost un criteriu decisiv în selecția făcută de Olanda.
Creștere generalizată a cererii și costuri de custodie
Foarte puține entități private au capacitatea de a asigura tranzitul securizat transfrontalier al unor asemenea cantități. Nader Antar, vicepreședinte executiv al transportatorului specializat Brink's Global Services, a remarcat o intensificare vizibilă a comenzilor venite din partea băncilor centrale, pe care o asociază cu contextul geopolitic incert și cu rolul esențial al aurului ca garanție strategică.
Gestionarea stocurilor pe teritoriul național aduce însă constrângeri logistice și financiare majore, legate de asigurare, securitate fizică permanentă și proceduri de audit. Chiar și în aceste condiții, apetitul instituțional este la cote istorice: în ultimii patru ani, băncile centrale au achiziționat anual circa 1.000 de tone de metal prețios, dublând volumul mediu consemnat în deceniul trecut.
Această cerere instituțională susținută acționează ca un motor puternic de creștere a cotațiilor. Aurul a atins niveluri record în ianuarie, când a depășit pragul de 5.000 de dolari pe uncie, menținându-se istoric ridicat chiar și după unele corecții. Analiștii Goldman Sachs, Thomas și Struyven, anticipează că tendința se va menține, estimând o cotație de 4.900 de dolari pentru 31,1 grame până la finele anului 2026, cu 300 de dolari peste proiecția calculată în august.
Explorează subiectele:
