De ce nu își îngropau pirații aurul și ce ascund cele două excepții celebre

De-a lungul timpului, figuri celebre precum „Barbă Neagră”, „Bart cel Negru”, „Long Ben” sau Henry Morgan au fost transformate în eroi nonconformiști, în jurul cărora s-au țesut nenumărate legende. Una dintre cele mai populare povești susține că, după ce capturau o corabie sau jefuiau un fort, pirații își ascundeau prada sub pământ, pe insule izolate, desenând apoi o hartă cu traseul exact. Această imagine a fost cimentată în imaginarul colectiv mai ales de romanul „Insula Comorii” al lui Robert Louis Stevenson și de numeroase filme de aventuri.

Pirații îngropând comori

Pirații obișnuiau să îngroape comorile pe insule pustii Foto: imagine creata cu AI

Ce arată arheologia despre obiceiurile reale de pe mare

Când poveștile piraterești au fost analizate de istorici și specialiști în arheologie, inclusiv în arheologie subacvatică, concluzia a fost categorică: obiceiul îngropării comorilor este, în cea mai mare parte, o invenție. Nu existau nici hărți cifrate, nici cufere ascunse sistematic pe insule pustii.

„Deși pirații căutau și capturau, fără îndoială, încărcături valoroase, aproape niciodată nu își îngropau comorile, preferând, în schimb, să le cheltuiască rapid. De asemenea, pirații nu întocmeau hărți secrete pentru a putea găsi comorile îngropate”, precizează specialistul James Gill, pentru Royal Museums Greenwich. La rândul său, Jan Rogozinski subliniază în lucrarea „Pirates, Brigands, Buccaneers, And Privateers In Fact, Fiction, And Legend” că „mitul comorilor îngropate a fost creat în timpul secolului al XVIII-lea, culminând cu «Comoara din Insulă»”.

În realitate, pe o navă de pirați, bunurile practice erau adesea mai valoroase decât aurul. Echipajele aveau nevoie de provizii alimentare, arme, praf de pușcă, instrumente de navigație și mărfuri pe care să le poată transforma rapid în bani în cel mai apropiat port.

„Zahărul, cacaoa, tutunul și mirodeniile erau mereu foarte căutate, iar pirații știau că le puteau vinde repede în porturile din apropiere. De asemenea, capturau arme, unelte, alimente și provizii medicale, tot ceea ce le putea menține nava în stare bună și pregătită pentru o nouă expediție. Un pirat bine pregătit prețuia obiectele care îi aduceau atât profit, cât și șanse mai mari de supraviețuire. Hărțile, praful de pușcă și instrumentele de navigație erau considerate adevărate comori, deoarece ofereau siguranță și control pe mare. După împărțirea prăzii, membrii echipajului își primeau partea din câștiguri în funcție de rang și de responsabilitățile fiecăruia”

— Key West Shipwreck Museum din Florida, SUA, unul dintre cele mai apreciate muzee dedicate pirateriei și naufragiaților

„Comoara de la Lima”, tezaurul de 208 milioane de dolari dispărut în junglă

Totuși, mărturiile istorice confirmă existența unor comori reale, pierdute sau ascunse de pirați în situații-limită, pe care exploratorii le caută de trei secole. Cea mai mare dintre acestea este cunoscută sub numele de „Comoara de la Lima”, evaluată în prezent la aproximativ 208 milioane de dolari.

Povestea ei pornește din 1535, când conchistadorul Francisco Pizarro a fondat orașul Lima, în Peru de astăzi, după căderea Imperiului Incaș, transformându-l într-un depozit al bogățiilor strânse de Coroana Spaniolă din Lumea Nouă. La începutul secolului al XIX-lea, războaiele de independență din America de Sud au slăbit controlul Madridului, iar în 1820, sub presiunea rebelilor, Lima a fost evacuată. Viceregele spaniol a decis atunci să trimită averile orașului către posesiunile spaniole din Mexic.

Încărcătura includea pietre prețioase, sfeșnice și două statui din aur masiv, în mărime naturală, reprezentând-o pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus în brațe. Transportul a fost încredințat navei Mary Dear, comandate de căpitanul William Thompson. Pe drum, tentația a fost însă prea mare, iar Thompson și echipajul său au trecut la piraterie: le-au tăiat gâturile gardienilor și preoților de la bord și le-au aruncat trupurile peste bord. „Putem munci tot restul vieților noastre și tot nu vom putea strânge atâta bogăție câtă se află în aceste cutii”, le-ar fi spus căpitanul oamenilor săi.

Conștienți că vor fi urmăriți, pirații au navigat spre insula Cocos, în largul coastelor actualei Costa Rica, unde ar fi îngropat tezaurul, stabilind să se despartă și să se ascundă până la calmarea situației, înainte de a reveni pentru împărțirea prăzii. Nava Mary Dear a fost însă capturată, iar echipajul a ajuns în fața instanței pentru piraterie. Așa cum se mai întâmplase și în alte cazuri, Thompson păstrase locul ascunzătorii ca monedă de schimb. Împreună cu secundul său, Forbes, el i-a condus pe soldații spanioli prin jungla de pe insula Cocos pentru a le arăta comoara, dar cei doi au profitat de un moment de neatenție al escortei și au fugit în pădure.

Nici Thompson, nici Forbes și nici bogățiile din Lima nu au mai fost găsite vreodată. Se crede că Thompson a reușit să ajungă în Newfoundland la bordul unei baleniere, în timp ce Forbes s-a stabilit în California, unde a devenit un om de afaceri de succes, fără să se mai întoarcă pe insulă. De atunci, generații întregi de exploratori au răscolit insula în căutarea statuilor de aur.

Căpitanul William Kidd și averea care nu i-a putut cumpăra libertatea

Strategia de a ascunde prada pentru a o folosi drept garanție în fața autorităților fusese încercată cu peste un secol mai devreme de un alt personaj celebru: scoțianul William Kidd, un fost vânător de pirați din secolul al XVII-lea ajuns el însuși pirat. Stabilit la New York, unde era căpitan și armator respectat, Kidd primise în 1695 o misiune regală din partea Angliei, finanțată de investitori și sprijinită de contele de Bellomont, pentru a captura pirații și navele franceze din Oceanul Indian.

Presat de echipaj și de dificultățile călătoriei pe mare, Kidd a sfârșit prin a se dedica pirateriei. În 1698, el a capturat corabia Quedagh Merchant, plină cu aur, argint și mătăsuri. Urmărit deja de autorități, căpitanul a ales să îngroape prada — evaluată la peste 100.000 de lire sterline — pe Insula Gardiners, aflată în Golful Gardiners, între peninsulele North Fork și South Fork din estul insulei Long Island, sperând să o recupereze după ce își va rezolva problemele cu legea.

Întors în America, Kidd a fost arestat la Boston și trimis în Anglia. În încercarea de a-și salva viața, el i-a scris lui Robert Harley, președintele Camerei Comunelor, încercând să își răscumpere libertatea cu ajutorul cufărului ascuns: „În timpul ultimelor mele expediții în Indiile de Est, am depozitat mărfuri și comori în valoare de o sută de mii de lire sterline... Dacă nu mă țin de această promisiune, nu cer nicio favoare, ci doresc să fiu executat fără întârziere, conform sentinței mele”. Oferta i-a fost respinsă, iar în 1701 William Kidd a fost spânzurat, luând cu el secretul comorii.

Explorează subiectele:

comorile piraților William Kidd Comoara de la Lima


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce avem noi aici?

2 Uite pe cineva care spune „ce trebuie” despre „marea întâlnire a celor trei dihori”

3 Adevărul din spatele minciunii în care trăim și după aproape 40 de ani...

4 DOCUMENT Comasarea, o nouă minciună PSD cu impact bugetar imens în următorii ani!

5 Spuse care dau fiori...