Acum, că teroristul prezumptiv care luni seara a împușcat mortal doi suporteri suedezi a fost la rândul său ucis de poliție, care l-a interceptat în această dimineață într-o cafenea din cartierul Schaerbeek din Bruxelles, încep să se afle mai multe despre el.

În vârstă de 45 de ani, de naționalitate tunisiană, Abdesalem L. a făcut cerere de azil în 2019, cerere care i-a fost refuzată și se afla, așadar, ilegal pe teritoriul Belgiei.
El locuia în cartierul Schaerbeek, un cartier extrem de mixt, așa cum sunt și Saint-Josse sau Molenbeek și Anderlecht, acestea din urmă cunoscute pentru echipelelor de fotbal. Ele sunt arondismente centrale din Bruxelles numite, tradițional, communes, scrie Dan Alexe pe g4media.ro .

Un scurt portret al Bruxelles-ului

Nu trebuie uitat că, în același timp, majoritatea celor care au comis atentatele de la Paris din 2015 (130 de morți) proveneau din Bruxelles, în special din cartierul cu mare concentrație musulmană Molenbeek. Au urmat, în 2016, atentatele cu bombe din Bruxelles, de la aeroportul internațional și din stațiile de metro (38 morți).

În afara Belgiei, mulți au scris despre Molenbeek, focar de islamism, ca și cum ar fi un oraș, sau o „localitate”, pe când în realitate este doar un cartier din Bruxelles.
Potrivit statisticilor oficiale, Bruxelles se arată a fi unul din orașele cele mai mixte din lume, imediat după Dubai. In Bruxelles, 62% din locuitori sunt născuți în străinătate (în Dubai peste 80%). Între un sfert și o treime din populație sunt musulmani, cea mai mare proporție din orice capitală occidentală.

Molenbeek trebuie plasat în contextual particular al Belgiei și mai ales în această bizarerie cu resturi administrative medievale care este Bruxelles.

Bruxelles e a treia regiune bogată a Europei după Londra si Paris. Disparități enorme de la un cartier la altul. Entitățile administrative ( districtele, sectoarele) acele communes, sunt în număr de 19 și au o autonomie de tip cvazi-medieval, fiecare comună având poliția ei, urbanismul ei, impozite locale și particularități folclorice… Un conglomerat de 19 entități cu identități distincte.

Felul haotic în care s-a construit în ultimele decenii (făcând ca Bruxelles să fie un exemplu de urbanism la fel de negativ ca Bucureștiul) a dus și mai mult la accentuarea identităților locale și culturale de la o comună la alta.

160 km2, din care jumătate vegetație. Bruxelles e străbătut de două autostrăzi, la propriu, consecință a absenței de politică de urbanism până în anii 1990. Două “autostrăzi” paralele trec prin cartierul european (Rue de la Loi și Belliard), una traversând și o bucățică din parcul Cinquantenaire de lângă instituțiile UE. Ringul intern, cu traseu pentagonal ce înconjoară orașul vechi, este tot o autostradă.

Bruxelles generează 20% din PIB belgian, adăpostește UE, NATO și multe alte organizații internaționale, dar, cu peste 20% din populație fără lucru, șomajul e peste media UE. In unele din aceste cartiere sărace cu puternică identitate musulmană imigrată (Anderlecht, Saint-Josse, Molenbeek, Schaerbeek) șomajul depășește 50%.

Jumatate din tineri trăiesc in familii in care se vorbesc mai multe limbi.

Orașul, cu peste un milion de locuitori, e bogat, populația e săracă. Venitul mediu este de 1000 de euro pe lună, la limita sărăciei, sub salariul minim național care e de aproape 1500 euro.
Cea mai săracă comună din Bruxelles și din toată Belgia este cartierul central Saint-Josse, chiar lângă instituțiile UE. In vreme în celelalte communes densitatea populației e de trei ori mai mică decât în București, în St-Josse, comună de 1 (un) km2, densitatea e de 23.000 de locuitori pe km2, altfel zis la nivel de Calcutta și Bombay. Din cei 22.000 de locutori din Saint-Josse, 90% sunt ieșiți din imigratie. E o comună cu majoritate musulmană, din turci și marocani. Primarul e un socialist turc: Emir Kir.

St-Josse, Schaerbeek și în general cartierele din centru, sunt regiunea cea mai săracă din toată Belgia. După model multor mari orașe americane, centrul este sărac, iar suburbiile bogate și afluente. Bruxelles este astfel opusul capitale europene tipice, precum Amsterdam sau Paris, unde centrul e prosper și suburbiile sărace.

Islamul “belgian” și islamul “francez”: fenomene urbane

Fenomenul Islamului în Franța trebuie văzut în contextul precis al republicanismului si laicității de acolo. Oficial, statisticile etnice si confesionale sunt interzise in Franța, așa că nu cunoaștem cifra musulmanilor. Toți francezii sunt doar cetățeni ai republicii, indiferent de origine și religie.

In Belgia vecină, însă, regat federalizat etnic intre flamanzi si valoni, situația este exact opusul celei din Franța, si cu toate astea radicalismul islamic a devenit la fel de extins si primejdios, cum au arătat-o atentatele.

În Bruxelles, cartierele Molenbeek si Anderlecht vin imediat după Saint-Josse în ordinea sărăciei. Majoritatea tinerilor de acolo au o idee extrem de vagă despre faptul că orașul lor adăpostește UE și NATO, și merg rareori în cartierele instituțiilor respective. Ghetouri, într-adevăr, ghetouri care s-au format natural, nu prin constrângere.

Musulmanii din Molenbeek sunt magrebini (cum este și suspectul arestat luni noaptea: tunisian), în vreme ce în Schaerbeek și Saint-Josse sunt mai degrabă turci. Există însă o foarte mare diferență între imigrația magrebină, nord-africană (Maroc, Algeria, Tunisia) și imigrația turcă.

Culturile musulmane sunt total diferite, tradițiile și limbile și cotidianul nu sunt similare. Cele două comunități nu se amestecă. Locurile de cult sunt menținute aparte. Căsătoriile mixte, turco-marocane, sau turco-algeriene sau tunisiene, sunt extrem de rare și dezaprobate de comunitățile respective.

Turcia e o candidată la Uniunea Europeană care își negociază aderarea, chair dacă negocierile sunt blocate de mai mulți ani din pricina derivei autoritare a președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Spre deosebire de turci, magrebinii reprezintă un cu totul alt tip de comunitate emigrată. Cum țările lor de origine, Marocul, Algeria și Tunisia, au o lungă tradiție francofonă, unde practica francezei era o etapă esențială a reușitei sociale, tinerii născuți în Franța sau Belgia au crescut în general vorbind franceză acasă. Acolo unde turcii vorbesc doar turca între ei și au o identitate precisă, în funcție de regiunea din care provin, magrebinii vorbind cu părinții lor o francează simplificată, cu accent ușor identificabil.

Majoritatea trăiesc în cartiere de blocuri, sărace, fără viață de noapte. Fiind deseori controlați de poliție din pricina accentului lor, obținând greu locuri de muncă, mulți se simt excluși din societatea în care trăiesc, deși sunt născuți acolo.

Acestea sunt unele din elementele care explică de ce tinerii occidentali de origine magrebină sunt mai predispuși spre radicalizarea islamică decât tinerii turci, a căror identitate e limpede și care, deși nu caută să se integreze mai mult decât magrebinii, se simt mai puțin excluși tocmai pentru că nu caută atât de mult să se integreze.

Acasă, acești tineri magrebini au deseori un tată autoritar, de prima sau a doua generație, care le vorbește în franceză cu accent rușinos, iar nu în arabă. Tinerii magrebini se regăsesc astfel într-o situație identitară săracă și schizoidă. Islamul superficial care li se transmite acasă sau la moschee nu e suținut de faptele învățătorilor lor.

Din 2015 încoace, asasinii jihadiști, teroriștii din Paris și Bruxelles, născuți în Franța și Belgia, au provenit și provin dintr-un asemenea mediu. Soluția, pentru ca asta să nu se repete, va necesita răbdare și lucru pe o întreagă generație.