De citit/„Lupul în cașmir”, cel mai bogat om din lume, își pregătește succesiunea

De citit/„Lupul în cașmir”, cel mai bogat om din lume, își pregătește succesiunea

O dată pe lună, Bernard Arnault îşi adună copiii la prânz în interiorul unei săli de mese private de la sediul central al LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, compania sa de bunuri de lux care se întinde pe tot globul. Masa, care durează exact 90 de minute, începe cu miliardarul francez citind cu voce tare subiecte de discuţie pe care le-a pregătit pe iPad-ul său, relatează The Wall Street Journal, citată de News.ro

Arnault face apoi un tur de masă, cerând sfatul fiecăruia dintre cei cinci copii adulţi ai săi. Va cere o opinie despre anumiţi manageri din cadrul companiei sau îi va întreba dacă este timpul pentru o schimbare la unul dintre nenumăratele branduri ale LVMH, care acoperă domenii vaste, de la podgoriile de şampanie din Franţa până la atelierele de confecţionare a genţilor din Italia şi Texas.

Lupul în cașmir

Bernard Arnault, în vârstă de 74 de ani, în prezent cea mai bogată persoană din lume, a petrecut decenii pregătindu-şi copiii pentru a conduce LVMH. I-a învăţat personal matematică în copilărie şi i-a luat cu el în călătoriile de afaceri şi la negocieri. În prezent, familia lui Arnault deţine controlul asupra LVMH, după ce miliardarul şi-a pus copiii în funcţii de conducere şi le-a posibilitatea de a arăta că pot prelua într-o zi conducerea imperiului luxului.

Cu toate acestea, prin promovarea copiilor săi, Arnault şi-a amplificat şi o dilemă de lungă durată: cine îi va succeda în funcţia de director general şi preşedinte al celui mai mare conglomerat de lux din lume?

Arnault a construit LVMH, evaluat la 480 de miliarde de dolari, vânând firmele de lux rivale pentru preluări corporative, timp în care a crescut generaţii de creatori de modă. Această combinaţie de instinct ucigaş şi fineţe este motivul pentru care rivalii săi îl numesc „Lupul în caşmir”.

Cine sunt copiii lui Bernard Arnault

Cel mai mare copil al său, Delphine Arnault, în vârstă de 48 de ani, a părut multora din lumea modei că va fi cea care va ieşi în faţă. În ianuarie, tatăl ei a numit-o director executiv al Christian Dior, al doilea brand ca mărime din cadrul grupului.

Dar Parisul a fost în vervă şi cu câteva săptămâni mai devreme, când fratele ei, Antoine Arnault, în vârstă de 45 de ani, a devenit directorul general al companiei listate la bursă care deţine participaţia familiei în LVMH.

Pe urmele lor se află cei trei fii din cea de-a doua căsătorie a lui Arnault. Alexandre Arnault, în vârstă de 30 de ani, este vicepreşedintele executiv al Tiffany & Co. şi are o reţea puternică, care îi include pe Jay-Z şi pe cofondatorul Twitter Jack Dorsey.

Frédéric Arnault, în vârstă de 28 de ani, conduce brandul de ceasuri Tag Heuer, în timp ce Jean Arnault, în vârstă de 24 de ani, este director de marketing şi dezvoltare la divizia de ceasuri a Louis Vuitton. Toţi trei au studiat la şcoli de inginerie de top, o calificare pe care tatăl lor a numit-o crucială pentru propriul succes.

Niciun indiciui despre succesor

Arnault nu a dat niciun indiciu cu privire la persoana pe care o va alege ca succesor, spunând doar că se va baza pe merit.

Când a fost întrebat despre acest subiect, în ianuarie, la prezentarea rezultatelor anuale ale LVMH, el a făcut o paralelă între decizia sa recentă de a creşte la 80 de ani vârsta de pensionare a directorului general al LVMH şi controversatul demers al preşedintelui francez Emmanuel Macron de a creşte vârsta de pensionare în Franţa la 64 de ani.

„În ceea ce priveşte succesiunea, poate aţi observat, de asemenea, că vârsta de pensionare – care este foarte în vogă – a fost extinsă”, a spus el.

În timp ce copiii săi îl priveau din primul rând, Arnault a glumit spunând că i-ar prinde bine puţin timp liber pentru a-şi perfecţiona abilităţile la tenis, sportul său preferat. „Ultima dată când am jucat cu Roger Federer, cred că am câştigat un singur punct într-un singur set. Poate că aş putea să mă descurc un pic mai bine de atât”, a spus el.

Arnault l-a devansat pe directorul general al Tesla, Elon Musk, la sfârşitul anului trecut, devenind cea mai bogată persoană de pe planetă, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Averea sa era de 208 miliarde de dolari la 19 aprilie, potrivit indexului.

Mentori pentru copii

Timp de decenii, Arnault şi-a condus compania cu locotenenţii să de top, precum Sidney Toledano, care a condus Christian Dior, şi Michael Burke, şeful celui mai mare brand al său, Louis Vuitton.

Burke, în vârstă de 66 de ani, s-a retras de la Louis Vuitton în ianuarie pentru a fi alături de soţia sa înainte ca aceasta să moară de cancer. Toledano, în vârstă de 71 de ani, este de aşteptat să renunţe în următoarele luni la rolul său din fruntea unei serie de mărci de modă ale grupului, inclusiv Celine, Loewe şi Marc Jacobs.

Amândoi au jucat roluri cheie în îndrumarea copiilor lui Arnault.

Delphine Arnault a lucrat timp de 12 ani la Dior sub conducerea lui Toledano. Ea s-a alăturat apoi Louis Vuitton în 2013, făcând pereche cu Burke, care a lucrat mult timp alături de tatăl ei.

Delphine seamănă izbitor de mult cu tatăl ei, având manierele sale elegante, fruntea înaltă şi o statură înaltă şi zveltă. „A supravieţuit tandemului Toledano-Michael. Acum este vaccinată. A primit cele două doze”, spune glumind Toledano.

Cu Lagardere în minte

Arnault nu vorbeşte aproape niciodată despre succesiune în public, dar apropiaţii săi spun că se gândeşte la acest lucru de zeci de ani.

În 2003, i-a făcut o vizită la spital prietenului său apropiat şi partenerului său de tenis Jean-Luc Lagardère, care suferise o operaţie la şold. Lagardère a fost unul dintre cei mai respectaţi oameni de afaceri din Franţa, după ce a construit un imperiu care a inclus producătorul de rachete Matra şi editura Hachette.

Două zile mai târziu, Lagardère a intrat în comă după ce a dezvoltat o infecţie şi a murit la scurt timp după aceea. Omul de afaceri, care avea 75 de ani, nu îşi pregătise în mod adecvat succesiunea. În anii care au urmat, fiul său a vândut treptat sau a renunţat la ceea ce tatăl său construise.

Recent, Bernard Arnault a luat măsuri pentru a consolida controlul familiei sale asupra LVMH şi pentru a-l transmite mai departe. În decembrie, el a transformat Agache, holdingul privat care controlează în cele din urmă LVMH, într-o structură corporativă franceză care seamănă cu un parteneriat limitat şi care permite acţionarului care deţine controlul să exercite o putere semnificativă cu o participaţie relativ mică.

De asemenea, el a creat o a doua entitate, Agache Commandite, care este deţinută de cei cinci copii ai săi, fiecare cu o participaţie de 20%. Noua companie este împuternicită să preia conducerea Agache şi să pună capăt efectiv conducerii companiei de către Arnault. Deciziile majore, cum ar fi dizolvarea Agache, necesită aprobarea unanimă a copiilor săi.

Noua companie are o preşedinţie rotativă de doi ani între copii, care nu îşi pot vinde acţiunile în cadrul acesteia timp de 30 de ani fără aprobarea unanimă a consiliului de administraţie. Odată ce această perioadă expiră, doar descendenţii direcţi ai lui Bernard Arnault vor putea deţine acţiunile.

Un om de afaceri care îl cunoaşte pe Arnault de zeci de ani a comparat situaţia cu piesa „Fără ieşire” a lui Jean-Paul Sartre, în care personajele principale sunt închise împreună într-o cameră pentru eternitate ca pedeapsă.

Cum se înțeleg copiii lui Arnault

Toledano este însă încrezător că orice neînţelegeri ar putea apărea, copiii Arnault le vor rezolva, pentru că tatăl lor i-a învăţat de mici să pună interesele companiei pe primul loc. „Deocamdată, toţi se înţeleg de minune”, spune Toledano.

Copiii se consideră cu toţii fraţi şi nu se referă unul la celălalt ca la un frate sau o soră vitregă, potrivit unor persoane familiare cu relaţia lor. Ei sunt atenţi să nu creeze nicio aparenţă de rivalitate sau conflict, au spus aceste persoane, adăugând că cei cinci nu ar discuta sau glumi niciodată despre cine este cel mai bun la ceva precum tenis sau pian – tatăl lor nu ar suporta acest lucru.

Bernard Arnault este „înainte de toate un om pragmatic”, spune Toledano. „Trebuie să alegi pe cine este cel mai bun la un moment dat, având în vedere provocările. Este ceea ce face cu managerii săi, cu consilierii săi şi cred că este ceea ce va face şi cu copiii săi”, a declarat omul de încredere al miliardarului.

Pe de altă parte, nu este bătut în cuie ca viitorul lider al LVMH să fie unul dintre copiii lui Arnault. „În niciun moment nu mi-a spus: Trebuie să-mi pregătesc copiii pentru succesiunea mea”, recunoaşte Toledano.

Disciplina, modelul lui Arnault

Bernard Arnault s-a născut în 1949 la Roubaix, în apropiere de graniţa cu Belgia. Tatăl său, Jean Arnault, a fost producător şi proprietar al companiei de inginerie civilă Ferret-Savinel.

Bernard a excelat la şcoală şi a obţinut un loc la Ecole Polytechnique, o şcoală de inginerie şi ştiinţe foarte selectivă, care a format elite încă de la Revoluţia Franceză. Napoleon Bonaparte a transformat Politehnica în academia militară care a rămas până în prezent.

Arnault şi ceilalţi 312 studenţi din anul său se trezeau la ora 7 dimineaţa în sunet de goarnă şi participau la ridicarea drapelului. A învăţat să mărşăluiască purtând pălăria bicorn din epoca Napoleon, pe care studenţii o pun în fiecare an în timp ce înaintează pe Champs-Élysées la parada de Ziua Bastiliei.

Într-o carte de interviuri cu un jurnalist francez, Arnault a mărturisit că educaţia sa la Politehnică a contribuit la punerea bazelor pentru cucerirea lumii modei. „Este mai presus de toate un program care îţi oferă o mentalitate raţională, care îţi permite să analizezi foarte rapid o situaţie sau o problemă”, a declarat el, adăugând că LVMH îşi face un scop din a recruta tinere talente de la această şcoală.

Antoine Arnault a fost mai tranşant în ceea ce priveşte stima tatălui său pentru şcoală. Într-un interviu acordat publicaţiei Le Monde, al cărui conţinut a fost confirmat de un purtător de cuvânt, fiul cel mare şi-a amintit cât de greu i-a fost să-i spună tatălui său că nu are stofă de Politehnică. Nici el şi nici sora lui nu au urmat cursurile acestei şcoli.

„Pentru el, doar această şcoală contează”, a mărturisit el.

Teste la matematică înainte de întâlniri

Bernard Arnault i-a avut pe Antoine şi Delphine cu prima sa soţie, Anne Dewavrin. Ca tată tânăr, a adoptat o abordare riguroasă a educaţiei copiilor săi. Ei povestesc cum îi chema în biroul său şi îi antrena la exerciţii de matematică între întâlnirile de afaceri.

Arnault şi-a mutat familia la New York la începutul anilor 1980, după ce liderul socialist François Mitterrand a fost ales preşedinte al Franţei şi a promis că îi va impozita puternic pe cei bogaţi. El a petrecut doi ani în SUA construind afacerea pe care o preluase de la tatăl său.

Întorcându-se în Franţa în 1984, Bernard Arnault a făcut prima sa mişcare în domeniul luxului, preluând controlul unei companii de textile numită Boussac Saint-Frères, care era aproape de faliment. În cadrul acesteia se afla o bijuterie: Christian Dior.

Dior a devenit arhetipul imperiului în devenire al lui Arnault. Casa de haute couture redefinise moda feminină la mijlocul secolului al XX-lea cu rochia „new look”, iar Arnault a urmărit să sublinieze acest pedigree al modei printr-o expansiune agresivă.

El a trimis-o pe Delphine, la vârsta de 20 de ani, să lucreze la casa de modă omonimă a lui John Galliano, un designer vedetă care era, totodată, director de creaţie al Dior. Abia apoi Toledano a luat-o sub aripa sa la Dior. Directorul executiv îşi aminteşte că s-a întâlnit cu Delphine şi cu tatăl ei înainte de a lua decizia crucială de a-l concedia pe Galliano după ce acesta a fost filmat făcând remarci antisemite.

Copiii din a doua căsătorie, cu instinctele tatălui

Arnault a divorţat în 1990 şi, mai târziu în acel an, a întâlnit-o pe Hélène Mercier, o pianistă de concert canadiană, în casa unui prieten. Cuplul s-a căsătorit şi a avut trei băieţi.

Apropiaţii familiei spun că doamna Mercier-Arnault şi-a îndreptat băieţii către muzică, trezindu-i în zori pentru a repeta şi a studia.

Bernard Arnault a intervenit şi el în studiile copiilor. În timpul unui zbor care îl aducea înapoi la Paris după o călătorie epuizantă în Asia, Arnault, care funcţionează cu doar câteva ore de somn, a scos un manual de matematică şi a început să-l studieze. Unul dintre fiii săi mai mici era pe cale să dea examenul de admitere la Şcoala Politehnică. „Trebuie să-mi împrospătez memoria”, i-a spus el lui Toledano.

Alexandre Arnault s-a înscris la Politehnică pentru studii de licenţă, dar nu a fost admis. Ulterior, a fost acceptat la şcoală pentru un program de masterat.

La LVMH, în schimb, s-a impus rapid ca o persoană care avea instinctele tatălui său. Atunci când a sugerat cumpărarea producătorului german de genţi de voiaj Rimowa, tatăl său i-a spus că familia proprietară a mărcii nu doreşte să vândă. Atunci, Alexandre i-a scris patriarhului familiei Rimowa şi a călătorit pentru a se întâlni cu acesta.

În cele din urmă, LVMH a cumpărat compania în 2017, iar Arnault l-a instalat pe Alexandre în funcţia de CEO. Acesta a dat brandului o schimbare de look prin încheierea unor colaborări cu designeri cunoscători de aşa-numitul curent streetwear. O colecţie a avut logo-ul Supreme inscripţionat pe bagaje. O alta a avut o valiză transparentă concepută de Virgil Abloh pentru brandul său Off-White.

Arnault l-a trimis apoi pe Alexandre să ajute la eficientizarea Tiffany & Co., achiziţionată în 2021 pentru 15,8 miliarde de dolari. Cunoscută pentru inelele sale de logodnă, firma de bijuterii s-a luptat să câştige cumpărătorii mai tineri. Alexandre a încheiat o colaborare între Tiffany şi Nike Inc. pentru a face pantofi Nike Air Force 1 de 400 de dolari, în piele neagră, având emblema swoosh de culoarea cutiilor de bijuterii clasice albastre ale lui Tiffany. Anunţuri publicitare care proclamau că brandul „nu mai este brandul Tiffany al mamei” au fost afişate pe tot teritoriul SUA.

Brigitte Macron le-a predat mezinilor

Cei doi copii mai mici ai lui Arnault au urmat cel mai îndeaproape traseul profesional al tatălui lor. Amândoi au urmat un liceu iezuit, unde au făcut cursuri de literatură predate chiar de Brigitte Macron înainte ca aceasta să devină prima-doamnă a Franţei.

Frédéric Arnault s-a pregătit la pian clasic şi a excelat la tenis. A fost acceptat la Şcoala Politehnică, unde a urmat aceleaşi cursuri ca şi tatăl său. Apoi a cofondat un start-up de plăţi electronice, pe care l-a vândut 18 luni mai târziu.

În 2018, Bernard Arnault l-a recrutat pe Stéphane Bianchi, un director executiv care pregătise un moştenitor al companiei de cosmetice Yves Rocher, pentru a conduce afacerea de ceasuri a LVMH. Arnault i-a spus de la început să lucreze îndeaproape cu Frédéric, care la acea vreme conducea strategia digitală a TAG Heuer. Doi ani mai târziu, Frederic a devenit CEO al mărcii.

„Tatăl meu, bineînţeles, îmi dă sfaturi, dar îmi oferă şi multă libertate”, a declarat Frédéric într-un interviu. În şedinţe, el are tendinţa tatălui său de a-i lăsa pe ceilalţi să vorbească în timp ce el îi studiază, potrivit lui Toledano. „Se uită la tine şi te absoarbe. Uneori te lasă să vorbeşti timp de 10 minute în timp ce el doar te absoarbe”, a povestit el.

Frédéric are o relaţie strânsă cu fratele său mai mic, Jean, potrivit unor persoane apropiate, ceea ce a contribuit la cultivarea fascinaţiei tânărului de 24 de ani pentru lumea ceasurilor. Jean a mers la Massachusetts Institute of Technology pentru a studia matematică financiară. Apoi a obţinut un masterat în inginerie mecanică la Imperial College din Londra, scriindu-şi teza despre resortul de echilibru din carbon al Tag Heuer, o componentă a ceasurilor sale. În prezent, lucrează la divizia de ceasuri a companiei Louis Vuitton, petrecându-şi o mare parte din timp la fabrica din Elveţia. În martie, a anunţat planurile de relansare a mărcii Gérald Genta cu sprijinul văduvei ceasornicarului.

Profesorul care ascultă acum de sfatul copiilor

În ultimii ani, Bernard Arnault a apelat la copiii săi pentru sfaturi cu privire la unele dintre cele mai delicate probleme cu care se confruntă compania sa. Pe măsură ce inflaţia a început să se simtă anul trecut, alimentând furia publică din cauza inegalităţii bogăţiei, Arnault era îngrijorat că indignarea publică se va răsfrânge asupra familiei sale şi a LVMH, potrivit unor persoane apropiate acestuia.

S-a adresat fiului său cel mare, Antoine, care îl sfătuise să comunice mai deschis cu publicul despre operaţiunile LVMH, au spus persoanele respective. Antoine a sugerat ca LVMH să lanseze o campanie publicitară care să facă public cât de mult a plătit compania din impozitele franceze anul trecut şi numărul de locuri de muncă pe care le-a creat. Tatăl a urmat sfatul fiului.

Anul acesta, Macron a declanşat proteste masive de stradă cu planul său de a creşte vârsta de pensionare în Franţa. Fotografii ale lui Bernard Arnault au început să apară pe afişele de tip „Wanted” la demonstraţii, iar protestatarii au luat cu asalt holul sediului central al LVMH, fluturând rachete de semnalizare şi steaguri. Imediat după aceea, Bernard Arnault a început să îşi desfăşoare campania publicitară în Libération şi în alte ziare de stânga franceze, continuând strategia învăţată de la fiul său.

Sursa: News.ro



Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski