De citit/Mostrele aduse de pe asteroizi arată că ingredientele vieții au venit din cosmos
Ipoteza că Terra a fost „însămânțată” cu elementele constitutive ale vieții direct din spațiu câștigă o susținere științifică tot mai solidă. Dovezile recente, culese direct de pe suprafața unor asteroizi și aduse în laboratoarele terestre, indică faptul că elementele chimice esențiale organismelor vii erau deja prezente în aceste roci cosmice înainte ca pe planeta noastră să se dezvolte primele forme biologice.
Deși multă vreme s-a presupus că viața a debutat exclusiv datorită condițiilor ideale de pe Pământul timpuriu, o parte a comunității științifice a susținut dintotdeauna o variantă alternativă: panspermia. Conform acestui scenariu, cometele sau asteroizii ar fi funcționat ca vehicule care au transportat ingredientele necesare sau chiar forme primitive de viață, scrie BBC in sectiunea de stiință . Dacă procesul a funcționat aici, el ar putea fi un fenomen generalizat în Univers, ceea ce ar însemna că rădăcinile speciei umane sunt, la origine, extraterestre.
Această teorie a primit un impuls major datorită a două misiuni spațiale recente. În decembrie 2020, sonda japoneză Hayabusa2 a trimis pe Pământ aproximativ 5 grame de praf și rocă de pe asteroidul Ryugu, după ce a lansat un proiectil pentru a disloca materialul, capsula aterizând în deșertul australian. În septembrie 2023, misiunea americană OSIRIS-REx a depășit acest volum, aducând din spațiu peste 120 de grame de pe asteroidul Bennu, prin utilizarea unui jet de azot și a unui braț robotic, eșantioanele aterizând în deșertul din Utah.
Laboratoarele au confirmat prezența masivă a compușilor organici pe ambele corpuri cerești: carbon, săruri și amoniac. Mai mult, în ianuarie 2025, cercetătorii care au analizat probele de pe Bennu au raportat identificarea a 14 dintre cei 20 de aminoacizi utilizați de viețuitoarele terestre pentru a sintetiza proteine, alături de elemente primare ale ARN-ului și ADN-ului. Roca prezintă, de asemenea, dovezi că a fost traversată de fluxuri de apă lichidă care, la evaporare, au lăsat depuneri saline la temperaturi blânde.
Dr. Jason Dworkin, cercetător principal la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA, a explicat că Pământul primitiv a suferit coliziuni devastatoare, inclusiv impactul care a dus la crearea Lunii în urmă cu circa 4,5 miliarde de ani. Acel eveniment a topit întreaga planetă și a nimicit orice potențială formă biologică timpurie, oceanele formându-se ulterior cu ajutorul apei aduse de corpuri cosmice. Deși Bennu oferă „o cămară plină de ingrediente”, viața propriu-zisă nu a apărut acolo. Dworkin a subliniat că doar 14% din mostre au fost examinate până acum, urmând să se ajungă la 25%, în timp ce restul eșantioanelor vor fi conservate pentru viitoarele generații și pentru tehnologii ce nu au fost încă inventate.
Drumul panspermiei de la o idee marginală la o teorie demnă de atenție a fost sinuos. În anii 1970, astronomii britanici Fred Hoyle și Chandra Wickramasinghe propuneau în lucrarea „Diseases from Space” că virusuri precum cel gripal ar proveni din spațiul cosmic și că asteroizii ar fi incubatoare organice. Ideea a fost întâmpinată cu râsete, izolându-l pe Hoyle de mediul academic convențional. Totuși, după cum remarcă astrobiologul Paul Davies de la Universitatea de Stat din Arizona, acele ipoteze conțineau un sâmbure incontestabil de adevăr privind prezența materiei organice în spațiu.
Dezbaterile au explodat din nou în 1996, când cercetătorii au susținut că meteoritul marțian Allan Hills 84001, descoperit în Antarctica, ar conține microfosile bacteriene. Entuziasmul a fost atât de mare încât președintele american Bill Clinton a susținut un discurs celebru în Grădina de Trandafiri a Casei Albe, afirmând că roca marțiană „vorbește despre posibilitatea vieții”. Deși comunitatea științifică a concluzionat ulterior că formele respective erau rezultatul unor reacții pur geologice, episodul a reaprins cercetările privind transferul biologic între corpuri cerești.
În propriul nostru Sistem Solar, schimburile de material între planete sunt foarte rare din cauza distanțelor enorme. Din cei aproximativ 75.000 de meteoriți cunoscuți pe Pământ, doar circa 300 provin de pe Marte, nefiind identificată nicio rocă de pe Venus sau Mercur. Însă profesorul Fred Ciesla de la Universitatea din Chicago a demonstrat printr-un studiu din 2017 că fenomenul este mult mai intens în alte sisteme, precum TRAPPIST-1. Situat la 40 de ani-lumină, acest sistem compact conține șapte planete de mărimea Terrei, toate orbitând o pitică roșie pe o arie mai mică decât orbita lui Mercur. Modelele matematice au indicat că transferul solidelor între planetele din zona locuibilă de acolo este de 10.000 până la 100.000 de ori mai rapid decât în sistemul nostru, 10% din materialul expulzat la un impact ajungând pe o lume vecină în numai un secol.
În ceea ce privește migrația vieții între sisteme stelare diferite, trecerea unor vizitatori interstelari precum ‘Oumuamua (în 2018) și Cometa Borisov (în 2019) atestă că rocile călătoresc prin galaxie. Cu toate acestea, Paul Davies atrage atenția că probabilitatea ca o rocă să traverseze vidul interstelar și să lovească o planetă fertilă rămâne infimă din punct de vedere statistic, deși rezistența unor microbi în stare latentă este recunoscută teoretic.
Pașii următori în dezlegarea acestei enigme privesc noi explorări. Fred Ciesla propune o misiune viitoare care să colecteze mostre direct de pe o cometă, corpuri formate la marginea sistemului, pentru a le compara cu asteroizii. Totodată, roverul Perseverance continuă să adune mostre de pe Marte ce urmează să fie aduse pe Terra în deceniul următor, iar sonda Europa Clipper va atinge sistemul lui Jupiter în 2030 pentru a cerceta oceanul ascuns sub gheața satelitului Europa. Astfel, posibilitatea ca viața să nu fi apărut inițial pe Pământ rămâne una dintre cele mai captivante teme ale astrobiologiei moderne.
Explorează subiectele:
