Declarațiile lui Moșteanu referitoare la DGIA au stârnit îngrijorare la Ambasada SUA și temeri de periclitare a relației strategice

Declarațiile lui Moșteanu referitoare la DGIA au stârnit îngrijorare la Ambasada SUA și temeri de periclitare a relației strategice

Moșteanu stârnește îngrijorare la Ambasada SUA: declarațiile recente ale ministrului Apărării referitoare la Direcția Generală de Informații a Armatei (DGIA) au stârnit stupefacție la Ambasada SUA de la București.

Biroul Atașatului Militar din Ambasadă are o colaborare strânsă cu DGIA în ce privește Ucraina.

Potrivit surselor DeFapt.ro , subiectul participării unor rezerviști ai MApN la misiuni private în Congo sub comanda mercenarului Horațiu Potra a fost abordat în mai multe rânduri cu oficiali ai Ambasadei SUA la București, la cererea acestora.

“Sunt mai multe lucruri de lămurit...”

Într-un interviu recent, ministrul Ionuț Moșteanu a fost întrebat despre posibila implicare a DGIA în plecarea unor rezerviști ai Armatei în misiuni private în Congo.

“O să aflu dacă au ştiut şi dacă au fost implicaţi. Iar cei care au ştiut şi au fost implicaţi nu o să mai fie acolo! (...)

Cum este posibil ca unul ca Potra să aibă un arsenal şi nişte milioane cash în casă, fără ca serviciile să ştie? Şi acolo evident că e vorba de complicitate sau incompetenţă. Ambele sunt grave.

Dar aici e o discuţie pe care sper să o lămurim. Nu e foarte clar cine şi cum ar trebui să ştie despre acest lucru. În ceea ce mă priveşte, o să lămuresc cu siguranţă în perioada următoare! Sunt mai multe lucruri de lămurit...”, a spus ministrul Apărării.

Ce vrea să afle Moșteanu e deja public

Uimirea oficialilor americani din Ambasada de la București a fost cauzată, în primul rând, de declarația ministrului potrivit căreia o să afle “dacă (DGIA – n.r.) au ştiut şi dacă au fost implicaţi”.

De fapt, cu două luni și jumătate înainte ca Moșteanu să se instaleze la MApN, ministerul a făcut publice rezultatele unor verificări începute încă din februarie a.c.

Potrivit acestor verificări, “în total, 466 de militari rezerviști care provin din Ministerul Apărării Naționale au semnat, după trecerea în rezervă, contracte pe diferite perioade cu companii de securitate care au activat în R.D. Congo. Acești militari au trecut în rezervă la limita de vârstă, prin demisie sau din motive medicale.

(...) au fost identificați șapte militari în activitate – doi subofițeri și cinci soldați profesioniști care, pe timpul concediului de creștere a copilului în vârsta de până la doi ani, obținut în mod legal, în baza OUG 111 din 2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, au desfășurat, în mod nejustificat, activități în R.D. Congo, în perioade diferite, în intervalul 2023 – începutul anului 2025, din calitatea de angajat temporar în companii de securitate.”

Practic, Moșteanu avea deja la instalare un raport referitor la acest subiect și ar fi putut cere verificări suplimentare până în acest moment, dacă ar fi considerat necesar.

Informări către Parchet, trimise în anii trecuți

În al doilea rând, potrivit surselor DeFapt.ro, americanii sunt la curent cu mai multe informări trimise Parchetului Militar de către DGIA, conform cărora militari activi ai MApN au acceptat misiuni private în Congo în timp ce se aflau în concediu de paternitate.

Mai mult, foști mercenari din Congo au fost reprimiți în rândurile Armatei de către anumiți comandanți de unități, în ciuda semnalelor de alarmă trase în interior.

În aceste cazuri, responsabilitatea era, pe de o parte, a procurorilor militari și, pe de altă parte, a ofițerilor MApN care au acceptat reînrolarea unor ex-mercenari.

Moșteanu stârnește îngrijorare la Ambasada SUA

Acuzațiile publice la adresa DGIA făcute de ministrul Ionuț Moșteanu au înroșit telefoanele între atașatul militar al SUA de la București și Washington după ce oficialii americani le-au cerut subordonaților din România să afle dacă operațiunile din teren ale DGIA sunt puse în pericol de instabilitatea instituțională din Ministerul Apărării.

Conform surselor noastre din mediul diplomatic, ministrul Ionuț Moșteanu nu a dat un răspuns clar în legătură cu o eventuală schimbare de garnitură la conducerea Direcției Generale de Informații a Armatei.

Partenerii americani, însă, au cerut predictibilitate și probe clare ale unei eventuale implicări a DGIA în subiectul Congo, dacă acestea din urmă există.

Îngrijorarea Washingtonului are legătură cu folosirea unor astfel de ieșiri publice ca muniție în războiul hibrid dus de Moscova în toată Europa, dar mai ales în Moldova și România, vecinii Ucrainei.


Citește și:

populare
astăzi

1 Omul din PNL în legătură cu rușii

2 Unda de șoc din Paris care lovește în plin România și UE. Riscăm un scenariu de coșmar care ar fi sărbătorit la Moscova

3 Apar amănuntele / Suma uriașă cu care guvernarea Ciolacu supracontractase proiectele din PNRR

4 SUA anunță că rup un acord important cu România și alți parteneri europeni / „Un act unilateral de dezarmare”

5 21 de șefi de companii de stat au fost concediați. Miruță: „Aveau salarii și de 30.000 de lei, nu au fost în stare să îmi dea un raport de activitate”