DGA: Percheziţii în Bucureşti şi judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de corupţie

DGA: Percheziţii în Bucureşti şi judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de corupţie

Ofiţeri DGA şi poliţişti efectuează, joi, zeci de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud la instituţii publice şi la domiciliile unor persone fizice, într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de corupţie cu implicarea unor funcţionari publici din cadrul RAR Mureş.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş şi alte 7 servicii judeţene, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 68 percheziţii la instituţii publice şi domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului Mureş, Bistriţa-Năsăud şi municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie cu implicarea unor funcţionari publici şi a altor persoane", se precizează într-un comunicat al DGA transmis AGERPRES.

Astfel, arată sursa citată, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în cursul acestui an, un cetăţean din Mureş ar fi pretins şi primit în mod repetat sume de bani de la diferite persoane în scopul facilitării omologării individuale şi emiterii cărţii de identitate a vehiculelor în regim de urgenţă, fără programare, pentru autovehicule rulate de provenienţă străină, aflate la prima înmatriculare în România, activitate infracţională ce ar fi fost realizată cu sprijinul unor funcţionari din cadrul RAR Mureş.

Totodată, precizează DGA, persoana respectivă ar fi beneficiat de sprijin din partea unui agent de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Mureş.

"Acesta, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a eliberat unor persoane din anturajul său documente de identitate în schimbul unor foloase materiale, fără programare, în regim de urgenţă şi fără a achitarea taxelor aferente eliberării în regim de urgenţă", se menţionează în comunicat.

DGA informează că la percheziţii participă ofiţeri de poliţie judiciară ai DGA din opt servicii judeţene (Mureş, Alba, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj) şi structura centrală, beneficiind totodată şi de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, iar suportul tehnic este asigurat de poliţişti din cadrul IGPR - DOS. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”