DIICOT: "Cuibul de Viespi", grup infracțional de trafic de persoane ce acționa în Danemarca, destructurat

Procurorii DIICOT au destructurat joi un grup infracțional organizat, specializat în trafic de persoane, care acționa pe teritoriul Danemarcei, care a deschis conturi bancare și a obținut cărți de credit pe care le-au utilizat în vederea comiterii de fraude, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 7.000.000 de euro.

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012 — 2015, membrii grupului au recrutat de pe teritoriul României peste o sută de victime, provenind din medii sărace, pe care ulterior le-au transportat și adăpostit în Danemarca, prin inducere în eroare, sub pretextul oferirii unui loc de muncă bine plătit", informează un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism remis joi AGERPRES.

Procurorii DIICOT Arad, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Arad, Botoșani, Vrancea, Constanța, Mureș și București, au efectuat 20 percheziții în județele Botoșani, Mureș, Vrancea și Constanța, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

"Membrii grupului infracțional au urmărit ca, odată ajunse în Danemarca, victimele să fie aduse în stare de aservire față de aceștia, astfel încât, lipsite fiind de mijloace financiare, necunoscând limba și locurile spre a se putea eventual angaja sau repatria pe cont propriu, să fie nevoite să locuiască în spațiile stabilite de către membrii grupului și să execute activitățile impuse de către aceștia. În acest sens, suspecții au însoțit și asistat persoanele vătămate în fața autorităților daneze în vederea obținerii codului numeric personal danez", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, sub pretextul îndeplinirii formalităților de angajare impuse de către lege și fără ca victimele să fie în cunoștință de cauză, au constituit firme fantomă în numele acestora, au deschis conturi bancare și au obținut cărți de credit pe care le-au utilizat în vederea comiterii de fraude, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 7.000.000 de euro.

Pe 20 februarie 2015, între România și Regatul Danemarcei s-a încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, având în vedere faptul că infracțiunile s-au săvârșit pe teritoriile ambelor state, făcând obiectul cercetărilor deopotrivă ale autorităților judiciare române, cât și ale celor daneze.

În data de 26 februarie 2015, partea daneză a procedat la arestarea a 20 de membri ai grupului infracțional care se aflau pe teritoriul Danemarcei la momentul respectiv, operațiunea fiind denumită "Cuibul de Viespi".  AGERPRES


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel

5 „Nu exclud un război cu China” / Propagandistul lui Putin critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații mil…