DNA: Percheziţii în 37 de locaţii din Bucureşti şi judeţele Timiş, Mehedinţi, Olt, Argeş şi Iaşi/Este vizat şi omul de afaceri Florin Măran, apropiat al PSD Timiş

DNA: Percheziţii în 37 de locaţii din Bucureşti şi judeţele Timiş, Mehedinţi, Olt, Argeş şi Iaşi

Este vizat şi omul de afaceri Florin Măran, apropiat al PSD Timiş.
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani și aderare la un grup infracțional organizat.

În cursul zilei de 04 noiembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 37 de locații situate în municipiul Bucureşti și județele Timiș, Mehedinți, Olt, Argeș și Iași, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Perchezițiile de pe raza județului Mehedinți sunt efectuate împreună cu ofițeri de poliție din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Fraudelor.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Vom reveni.


populare
astăzi

1 Cine este românca Corina Tarniță, profesoara de la Princeton menționată în documentele Epstein

2 Căsătorită, fosta tenismenă de elită și-a făcut publică relația amoroasă cu soțul celei mai bune prietene. „Totul a ieșit la iveală. Așa ceva nu se fa…

3 „Să nu ne mire ce va urma”. Un analist explică criza profundă de încredere în instituțiile politice. Parlamentul, la cote minime

4 „România nu e ce ne-am așteptat” / Familia care a renunțat la Germania și vrea să locuiască în Grecia. Ce sfaturi a primit

5 „Cred că intrăm într-un rit de trecere turbulent și inevitabil, care ne va testa ca specie” / Eseu care dă fiori al unui dezvoltator de AI