Doi bărbaţi care aduceau etnobotanice din Olanda, prinşi de procurorii DIICOT

Doi bărbaţi din Bucureşti au fost prinşi de procurorii DIICOT în timp ce ridicau un colet primit din Olanda, în care se aflau peste 3 kilograme de etnobotanice.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis miercuri AGERPRES, în cursul acestei luni, inculpaţii au comandat substanţe psihoactive din Olanda, în scopul comercializării acestora către consumatori din România.

Pe 19 iulie, procurorii DIICOT - Structura centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a celor doi inculpaţi, în timp ce transportau un colet, în care erau disimulate peste 3 kilograme de substanţe psihoactive.

Ulterior, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 90 de pliculeţe cu cafeină pură, folosite pentru amestecul substanţelor psihoactive, sumele de 4.900 de euro şi 3.600 de lei şi a fost indisponibilizat un autoturism.

Unul dintre bărbaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt este cercetat sub control judiciar.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii Rutiere Bucureşti şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …