Doi suspecţi, duşi la audieri în cazul bărbatului găsit mort în locuinţa sa din Capitală

Doi dintre suspecţii implicaţi în cazul bărbatului găsit mort în locuinţa sa din Capitală au fost depistaţi de poliţişti şi duşi la audieri, urmând a fi audiaţi de un procuror criminalist la sediului Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Bucureşti.

Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii caută un al treilea suspect implicat în acest caz.

Un bărbat de 64 de ani, având leziuni în zona capului, a fost găsit mort miercuri noaptea în locuinţa sa din Capitală, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

Surse judiciare susţin că bărbatul ar fi fost lovit în urma unui conflict avut cu o parte dintre chiriaşii săi.

"În noaptea de 1 ianuarie, în jurul orei 23,50, prin apel 112 a fost sesizat că în locuinţa sa a fost găsit decedat un bărbat de 64 de ani, prezentând anumite leziuni în zona capului. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor", informa, joi, Poliţia Capitalei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 Călin Georgescu obține arestul la domiciliu, dar rămâne blocat după gratii

3 Breșă masivă la Fortinet / instituții cheie din România, în vizorul hackerilor

4 Actorul Toma Cuzin, reținut după un accident: fără permis și pozitiv la droguri

5 Pensia anticipată în 2026 / ce acte trebuie pregătite și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare