Donald Trump l-a primit prima oară la Casa Albă pe Benjamin Netanyahu

Președintele american Donald Trump l-a primit miercuri la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, transmit agențiile de presă internaționale.

La conferința de presă care a urmat primei întrevederi a celor doi după ce Trump a devenit președinte, unul din subiecte a fost soluția celor două state, israelian și palestinian. Netanyahu a declarat că preferă să se concentreze asupra esenței, nu a etichetelor. "Există două precondiții pentru pace. Mai întâi, palestinienii trebuie să recunoască statul evreu. În al doilea rând, în orice acord de pace, Israelul trebuie să-și păstreze controlul de ultimă instanță al securității în întreaga zonă de la vest de râul Iordan".

La rândul său, Donald Trump a declarat că ia în considerare atât posibilitatea a două state, cât și cea a unuia singur. "Îmi place cea care le place ambelor părți" și "mă pot împăca cu oricare din ele", a continuat el. "Dar sincer, dacă Bibi (Netanyahu) și dacă palestinienii, dacă Israelul și palestinienii sunt mulțumiți, sunt mulțumit cu cea care le place lor mai mult".

În privința mutării ambasadei americane în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Trump a afirmat: "mi-ar plăcea să văd că se întâmplă". "Luăm asta în considerare foarte, foarte ferm. Studiem cu mare grijă, mare grijă, credeți-mă, și vom vedea ce se întâmplă", îl citează DPA.

Despre coloniile evreiești din teritoriile palestiniene, "mi-ar plăcea să vă văd un pic mai reținuți", i-a spus președintele american oaspetelui său, potrivit agenției Reuters.

Trump a încercat să imprime un ton cordial discuțiilor. Covorul roșu a fost desfășurat pentru Netanyahu până pe aleea Casei Albe. Premierul israelian a fost însoțit de soția sa, Sara, iar prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost alături de soțul său ca gazdă.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Liviu Avram spune adevărul: Dragă bugetarule, tu te bucuri, dar salariul tău de azi îmi omoară mie pensia de m…

2 Liviu Avram / Când mai auziți vreun pesedist că îngână șlagărul „Noi am mărit salarii”, onorați-l cu un scuipat…

3 Vela, dormi? / Un pompier din București, cercetat disciplinar după ce l-a criticat pe Arafat pe Facebook: Stop s…

4 Firma de bodyguarzi a lui Sorin Ovidiu Bălan, vedetă a Antenei 3, țeapă de milioane de euro trasă statului rom…

5 Dezvălurile uluitoare ale polițistului care a salvat dosarul Caracal. Secretele „casei groazei” și ale cercetă…

recomandări

Te ia DNA: Ghita Sebastian, Teamnet, Hidrocanal

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dormitorul lui van Gogh e de închiriat pe Airbnb