Doulă de moarte, meseria care reînvie un rol ancestral: Anca Magyar despre fobia urbană față de sfârșit
Într-o societate urbană adesea ruptă de ritualurile ancestrale, meseria de „doulă de moarte” cunoaște o renaștere, adaptându-se nevoilor contemporane. Anca Magyar, o româncă instruită în SUA, este una dintre aceste profesioniste, dedicându-se sprijinului emoțional și spiritual în fața sfârșitului vieții și în procesul de doliu, un rol esențial care umple golul lăsat de înmormântările formale.
Anca Magyar, o profesionistă din Cluj-Napoca, își descrie activitatea nu ca pe o meserie, ci ca pe o „chemare”, fiind certificată în Statele Unite ca „doulă de moarte” în urmă cu șase ani. Această practică, nerecunoscută oficial în România printr-un cod CAEN sau cursuri acreditate, devine însă tot mai solicitată în mediul urban.
Anca Magyar, doulă de moarte din Cluj-Napoca. FOTO: Instagram/ Anca Magyar
Un rol cu rădăcini ancestrale, adaptat modernității
În satele românești de altădată, „bocitoarea” dădea sens morții prin jelirea răposaților, conectând lumea celor vii de misterul de dincolo. Ea prelua povestea vieții decedatului și o transforma într-un bocet ascuțit, țesut din amintiri și reproșuri adresate morții, oferind sprijin unei familii epuizate de veghe. Cu timpul, urbanizarea și perioada comunistă au dus la pierderea acestui obicei, înmormântările în orașe devenind ceremonii seculare, scurte și reci, în care bocetul era considerat o superstiție rurală.
În ultimii ani, însă, liniștea apăsătoare a funeraliilor urbane a determinat o renaștere a acestei meserii. Oamenii care și-au pierdut apropiații și care au simțit că formalitatea unei case funerare nu acoperă intensitatea pierderii, au început să caute din nou serviciile unei „doulă de moarte”. Această cerere provine atât din nevoia de terapie personală și de externalizare a durerii, cât și dintr-o formă de responsabilitate, dorind ca ultimul drum al persoanei dragi să fie marcat de autenticitate, nu de politețuri impersonale.
Ce face o doulă de moarte?
Anca Magyar explică pentru „Adevărul” că rolul său are multiple fațete. În esență, doula de moarte este persoana care rămâne alături de cineva aflat la sfârșitul vieții, fie din cauza unei boli terminale, fie din cauza vârstei înaintate. Ea oferă sprijin emoțional și spiritual muribundului, apoi susține familia în ritualul de înmormântare, fie că este religios sau de altă natură. Spre deosebire de bocitoarele tradiționale care cântau și jeleau, doula modernă oferă și consiliere de doliu, adresată familiei după eveniment, reprezentând o parte centrală a activității sale.
Pe lângă aceste aspecte, Anca Magyar lucrează și cu persoane care nu sunt în fază terminală, dar care doresc să își înțeleagă și să își integreze frica de moarte sau de îmbătrânire. Acest lucru se realizează prin sesiuni individuale, grupuri sau cercuri. Activitatea sa include și legături cu îngrijirile paliative, precum și consiliere pentru diverse tipuri de doliu, nu doar cel legat de pierderea unei persoane dragi, ci și cel apărut în urma unui divorț sau a altor schimbări majore de viață.
În România, deși meseria nu este recunoscută oficial, există opțiuni de formare în străinătate (Anca s-a certificat în SUA, dar cursuri au apărut și în Europa) și prin mentorat sau ucenicie.
Primul contact și depășirea conflictelor familiale
Când o doulă de moarte intră în casa unei persoane aflate pe patul de moarte, principalul său rol este de a aduce o stare de calm și echilibru într-un mediu adesea marcat de haos, frică și anxietate. Familia, de multe ori, este copleșită de conflicte legate de moștenire sau de organizarea înmormântării.
Într-adevăr, în cultura noastră există această tradiție a bocitoarelor, așa cum erau cunoscute, cel puțin în zona noastră (n.r. Cluj-Napoca), iar începând din anii 1970-1980, această chemare a prins din nou contur și a luat forma actuală de doulă de moarte. Este important să facem distincția între două roluri principale: pe de o parte, există doulă de moarte, iar pe de altă parte, există consilierea de doliu, și aceste două activități pot fi îndeplinite de aceeași persoană sau de persoane diferite, în funcție de context și de nevoile celor implicați. Rămânând însă la aspectul specific al doulei de moarte, aceasta este persoana care rămâne alături de un om care urmează să moară, fie că acesta suferă de o boală terminală, fie că se află într-o stare avansată de bătrânețe, și care, în primul rând, oferă sprijin emoțional și spiritual celui aflat în pragul morții, după care urmează susținerea ritualului de înmormântare, fie că este vorba de un ritual religios sau de alte variante de îngropare care există, iar aici bocitoarele erau cele care cântau și jeleau alături de familia celui decedat, oferind sprijin în contextul acestui ritual.
Anca Magyar
„Doula vine în mod natural cu o stare de calm profund, cu o înțelegere clară a situației și cu o acceptare a ceea ce urmează să se întâmple”, afirmă Anca Magyar. Esențial este să câștige încrederea atât a familiei, cât și a muribundului, prin ascultarea atentă a poveștilor fiecăruia. Persoanele aflate în fața morții simt nevoia să povestească, să își elibereze sufletul, iar doula le oferă un spațiu de înțelegere și susținere.
Anca recunoaște că accesul la pacienții aflați pe patul de moarte în spitalele din România a devenit aproape imposibil, mai ales după pandemie. Însă, în mediul familial, legătura este mai ușor de stabilit. Din experiența sa, realitatea nu seamănă cu filmele; oamenii nu rostesc discursuri grandioase, ci trec printr-o varietate de stări emoționale – de la neliniște și frică la împăcare profundă și liniște interioară, cu fluctuații constante între aceste stări.
În momentele dificile, toate durerile și tensiunile familiale ies la suprafață. Anca Magyar oferă claritate și informații, inclusiv despre aspecte legale de bază (precum testamentul, a cărui valoare diferă de legislația americană prezentată în filme) și despre organizarea înmormântării. „Ies la suprafață copiii interiori din adulți, pentru că aceasta este reacția firească atunci când moare un părinte”, explică ea, referindu-se la dinamica dintre frați. Rolul său este de a media, de a asculta toate părerile și de a ajuta la găsirea unei soluții satisfăcătoare pentru toți, reducând conflictele. Colaborarea cu psihologii, care se ocupă adesea de sesiuni individuale, completează activitatea doulei de doliu, care lucrează mai mult cu familiile și grupurile.
Conexiune profundă, nu detașare
Anca Magyar subliniază că secretul meseriei sale nu este detașarea, ci o conexiune profundă și autentică cu persoana care pleacă și cu familia acesteia. Pentru a menține această legătură intensă fără a fi epuizată, ea practică o disciplină interioară și spirituală riguroasă. „Va trebui să îmi mențin această practică în mod constant, pentru ca apoi să pot să las durerea să treacă pur și simplu prin mine, fără să rămân încărcată cu problemele și durerea familiilor”, mărturisește ea. Prezența sa oferă un spațiu de tranziție pentru durere, având ca scop final lăsarea în loc a iubirii și a împăcării.
Fobia de moarte în societatea urbană
Există o fobie puternică față de moarte în societatea urbană, diferită de acceptarea specifică zonelor rurale, unde legătura cu natura și ciclurile vieții și morții este mai evidentă. „În contextul nostru urban actual, avem în primul rând o fobie de îmbătrânire”, observă Anca Magyar, explicând că această respingere culminează cu o luptă împotriva morții.
Deși unii oameni ar putea privi cu reticență rolul său, asociindu-l cu „vestitoarea morții”, Anca consideră că nevoia prezenței sale și a altor doule este innegabilă. „Oricât de mult ne-am opune, fiecare dintre noi știm din copilărie, încă de pe la vârsta de șase ani, că într-o zi vom muri”, spune ea. Până acum, nu a primit mesaje de îndoială, ci dimpotrivă, mulți îi spun că nu ar putea face ceea ce face ea. Acceptând această reticență, Anca înțelege că vocația ei este una interioară, care o face să se simtă confortabil și natural în acest rol.
Explorează subiectele:
