Dragnea, întrebat dacă Augustin Lazăr ar mai trebui să fie procuror general: Categoric nu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în opinia sa Augustin Lazăr "categoric nu" ar mai trebui să rămână procuror general şi a adăugat că nu înţelege de ce şeful statului, Klaus Iohannis, îl menţine pe acesta în funcţie.

Întrebat luni seară la România TV dacă Augustin Lazăr mai are ce să caute în procuratură, Dragnea a răspuns: "Categoric nu".

"Categoric nu. Au fost totuşi nişte speranţe mari la Revoluţie. Aduceţi-vă aminte acele zile. Eu n-am fost participant la Revoluţie, am fost participant ca orice român care a stat în casă, dar nu pot să spun că am fost un revoluţionar. Totuşi, procurorul general al României - nu am nimic personal cu acest om şi dacă vă aduceţi aminte nu cred că am zis ceva despre el, m-am ferit - e greu să spui că n-ai făcut poliţie politică, sigur, poţi spune, dar argumentele alea nu-s crezute decât de nişte hashtagişti, dar şi ăştia, cei mai spălaţi pe creier. E greu să spui că prin ceea ce ai făcut n-ai complicitat, n-ai susţinut tratamentele îngrozitoare la care erau supuşi oamenii ăia", a susţinut Dragnea.

Potrivit acestuia, înainte de Revoluţie procurorii aveau comandă de la Securitate şi de la partid în special când era vorba despre un deţinut politic.

"Totuşi, poate ăştia tinerii nu ştiu, dar noi am trăit în vremurile alea. Credeţi că cineva atunci avea proprie conştiinţă şi decidea 'ăsta pleacă, ăsta nu pleacă' atunci când era vorba de un deţinut politic? Avea comandă de la Securitate şi de la partid. Erau legate, atunci partidul era peste Securitate. Şi totuşi, în anul ăsta, în 2019, procurorul republicii să fie asemenea om, avem o foarte mare problemă. Să ştiţi că asta doare foarte mult într-o zonă a societăţii care nu se vede", a spus Dragnea.

El a adăugat că nu înţelege de ce Klaus Iohannis îl mai menţine pe Lazăr în funcţie.

"Un alt aspect, Iohannis - nu era ăsta anticomunistul? (...) Dacă tot eşti anticomunist, de ce îl ţii în continuare pe acest om? Această mizerie (dosarul Revoluţiei - n.r.), crede că prin trimiterea acestui dosar în instanţă acoperă nenorocirea? Sau o fi cum spun alţii, că poate eu greşesc, că motivul pentru care nici după această grozăvie nu-l demite este faptul că familia dumnealui are un dosar chiar la instituţia pe care o conduce acesta. Unii spun chiar că e şantajat, am citit mai multe comentarii. O fi aşa, n-o fi aşa? Dar te duci cu gândul. Ce-ar trebui să mai apară ca totuşi să-l dea jos? Eu zic că indiferent ce ar mai apărea, nu va face lucrul acesta", a afirmat Dragnea. AGERPRES 

 


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania