Dragnea, părăsit și de Ciorbea? Avocatul Poporului critică publicarea de către Vâlcov a fișei medicale a unui protestatar și anunță că o investigație a fost demarată de Autoritatea pentru protecția datelor

Dragnea, părăsit și de Ciorbea? Avocatul Poporului critică publicarea de către Vâlcov a fișei medicale a unui protestatar și anunță că o investigație a fost demarată de Autoritatea pentru protecția datelor

Dragnea, părăsit și de Ciorbea? Avocatul Poporului critică publicarea de către Vâlcov a fișei medicale a unui protestatar și anunță că o investigație a fost demarată de Autoritatea pentru protecția datelor.
 
Avocatul Poporului dă o serie de exemple din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și din cea a Curții Constituționale a României (CCR) prin care arată că dezvăluirea datelor medicale poate afecta dramatic viața privată și situația socială și profesională a persoanei.

Informațiile au fost transmise de Avocatul Poporului unui cititor G4Media.ro , care a întrebat în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public despre motivele pentru care instituția condusă de Victor Ciorbea nu s-a sesizat din oficiu în cazul fișei medicale publicate pe Facebook de către Darius Vâlcov.

Avocatul Poporului dă ca exemplu jurisprudența CEDO, potrivit căreia ”protecția datelor personale, inclusiv a datelor medicale, are o importanță fundamentală pentru exercitarea deplină a dreptului persoanei la viața intimă și privată”. ”Respectarea confidențialității datelor medicale este un principiu esențial în sistemele legale ale Statelor-părți la Convenție. Dezvăluirea acestor date poate afecta în mod dramatic viața privată și de familie a persoanei, precum și situația sa socială și profesională, prin expunerea persoanei respective la oprobiul și riscul de excludere din viața publică”, mai arată Avocatul Poporului citând din jurisprudența CEDO.

Instituția condusă de Victor Ciorbea denunță și caracterul lacunar al legislației românești în domeniu care duce la restrângerea exercițiului dreptului la viață intimă, familială și privată și explică faptul că a atacat la Curtea Constituțională legea privind reforma în domeniul sănătății.

Ciorbea a arătat că respectivul act normativ permite accesul la datele personale medicale ale pacienților unei categorii definite într-o manieră generală, iar cadrul legal nu stabilește criterii obiective care să limiteze la strictul necesar numărul de persoane care au acces și pot utiliza ulterior datele păstrate.

Curtea a admis contestația Avocatului Poporului statuând că Parlamentului îi revine obligația modificării legii astfel încât caracterul confidențial al informațiilor medicale să fie protejat și garantat.

Nu în ultimul rând, Avocatul Poporului a anunțat că Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a demarat din oficiu o investigație referitoare la documentul publicat de Vâlcov.

Darius Vâlcov a publicat pe 2 septembrie o fișă medicală potrivit căreia protestatarul Sandi Matei ar fi avut o problemă medicală ce necesita tratament psihiatric. Ulterior, nota lui Vâlcov a dispărut, dar consilierul premierului Dăncilă a revenit și a scris că ”postarea prin care arătam că un lider #rezist este sandilău cu acte mi-a fost ștearsă”.

Dpuă zile mai târziu, Sandu Matei a depus plângere penală împotriva lui Vâlcov la Parchetul general, acuzându-l, printre altele, de complicitate la divulgarea fără drept a unor informaţii secrete, de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii. El îi cere lui consilierului premierului daune de un milion de euro.

Și Uniunea Salvați România a depus două plângeri împotriva lui Darius Vâlcov în urma publicării de către acesta a fișei medicale a unuia dintre protestatarii antiguvernamentali. Plângerile au fost depuse la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) și la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De asemenea, USR cere demisia lui Vâlcov din funcția de consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, dar și a Liei Olguța Vasilescu, pe motiv că documentul cu datele medicale ale protestatarului a plecat de la Ministerul Muncii.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu