Duşa: 3 dintre militarii răniţi, transportaţi în Germania; ceilalţi 2, la Kandahar, vor fi externaţi

Duşa: 3 dintre militarii răniţi, transportaţi în Germania; ceilalţi 2, la Kandahar, vor fi externaţi

Ce a mai rămas din vehicului plin cu explozibil care a izbit maşina militarilor români

"Ne bucurăm că cei cinci militari răniţi sunt mai bine, sunt conştienţi. Azi noapte, trei dintre ei au fost transportaţi cu un avion militar într-un spital, în Germania. Ceilalţi doi se află într-un spital în Kandahar şi urmează să fie externaţi", a anunţat Duşa, prezent la conferinţa cu tema "Profilul României în NATO la zece ani după integrare", care are loc la Palatul Parlamentului.

Ministrul Apărării a precizat că va participa joi, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, la funeraliile militarului decedat în Afganistan.

"Militarul decedat a fost adus în ţară ieri (marţi - n.r.), cu o aeronavă militară. Urmează ca mâine (joi - n.r.), împreună cu domnul Zgonea, care este craiovean, cu vicepremierul, să fim la Craiova, alături de familia îndurerată", a declarat Mircea Duşa.

El a spus că Armata română şi în aceste zile este în doliu.

"După cum ştiţi, duminică, într-un atac cu o maşină kamikaze, în Afganistan, un militar şi-a pierdut viaţa şi cinci militari au fost răniţi. (...) Sunt clipele neplăcute, sunt clipe în care militarii, care sunt singura categorie profesională care jură că îşi vor apăra patria cu preţul vieţii, o fac în realitate", a mai arătat ministrul.

Militarul român ucis, duminică, în Afganistan a fost repatriat marţi, trupul său fiind adus de o aeronavă militară pe aeroportul din Craiova. Pe aeroport a fost organizată o ceremonie la care au fost prezenţi ministrul Apărării, Mircea Duşa, primarul oraşului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, colegi şi rude ale militarului.

Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu şi-a pierdut viaţa, duminică dimineaţă, în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare.

"Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi, în Afganistan, în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă", informează MApN.

Claudiu Constantin Vulpoiu avea 41 de ani, era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2001, era căsătorit şi avea un copil. Vulpoiu a mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak. Militarul mort duminică în Afganistan lucra la Brigada 2 Infanterie "Rovine" din Craiova, unde sunt angajaţi şi ceilalţi cinci militari răniţi în aceeaşi misiune.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 „Încercați să deschideți negocierile, implicați-i pe chinezi și puneți arma pe masă”

2 Vă prezentăm imagini cu noi consilieri aleși în Burnley și Leeds...

3 O știre pozitivă despre România

4 Acest ofițer ucrainean din Donbas i-a executat pe comandanții ruși din regimentul în care a fost încorporat cu forța

5 VIDEO Dacă imaginile sunt reale, este cel mai mare dezastru înregistrat de ruși de la invadarea Ucrainei...