Erdoğan anunță oficial că nava de foraj Fatih a descoperit resurse importante de gaze în zona Tuna1 din Marea Neagră

Erdoğan anunță oficial că nava de foraj Fatih a descoperit resurse importante de gaze în zona Tuna1 din Marea Neagră

Informațiile publicate de  Bloomberg  încă de miercuri, privind descoperirera de către Turcia a unei cantități semnificative de gaze în Marea Neagră au fost confirmate, vineri, de președintele Recep Tayyip Erdoğan.

Într-o postare pe conturile sale de socializare, Erdoğan a anunțat că nava Fatih a descoperit un rezervor de gaze naturale de 320 miliarde de metri în canalul Tuna1 din Marea Neagră, și că foraj a început încă din 20 iulie.

„Fără odihnă, fără odihnă până când devenim exportator net de energie”, le-a transmis  Erdoğan turcilor.

Ministrul Energiei, Fatih Donmez, declara luna trecută că nava Fatih, deținută de compania petrolieră turcă de stat TPAO, a început explorarea în așa-numita zonă Tuna1, în largul orașului turcesc Eregli.

Nava a forat până la o adâncime de la 3.500 la 4.000 de metri, a spus el. Cu toate acestea, TPAO nu are experiență în producția de gaze de mare adâncime și ar trebui să convingă o mare companie petrolieră să exploateze zăcământul.

Zona Tuna 1 se află în apropierea perimetrului românesc Neptun Deep din Marea Neagră, unde în urmă cu 8 ani consortiul ExxonMobil – OMV Petrom descoperea zăcăminte importante de gaze.

După anunțul promițător lansat public de Erodgan, lira a crescut în raport cu dolarul, cu 1,2%. De asemenea, acțiunile listate la Bursă ale Turkiye Petrol Rafinerileri AS și ale producătorului petrochimic Petkim Petrokimya Holding AS au crscut cu 8,1%, resctiv 9,9%.

Descoperirea Turciei vine pe fondul disputelor teritoriale cu Grecia și Cipru în estul Mediteranei, unde Turcia caută insistent petrol și gaz, în ciuda contestațiilor celor două state. Franța și-a sporit temporar prezența militară pentru a îndepărta o eventuală apropiere a turcilor, iar cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că UE este preocupată de tensiunile cu Turcia.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Hopa! A mai apărut o creștină în povestea fraților Tate!

2 VIDEO Noua Eră / Primul om de pe planetă care și-a întinerit vârsta organelor cu 25%

3 Fulgy, fiul Clejanilor, trece pe „hard” cu Bia Khalifa?

4 VIDEO „Ce să fac, mă băieți, cu banii ăștia?” / Patronul de club care se spărgea în figuri, condamnat la peste 8 ani de închisoare pentru contrabandă și…

5 „Începutul sfârșitului” / Fostul colonel FSB Igor Ghirkin, previziuni sumbre pentru trupele rusești de pe front