Erdogan vrea întâlniri cu turcii din Germania; șeful diplomației germane consideră 'inoportună' o vizită în afara G20

Erdogan vrea întâlniri cu turcii din Germania; șeful diplomației germane consideră 'inoportună' o vizită în afara G20

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Berlinului să-i permită să se întâlnească cu cetățenii turci din Germania săptămâna viitoare, a anunțat joi ministrul de externe german Sigmar Gabriel, care a catalogat o astfel de vizită ca "inoportună" în condițiile actuale, în afara summitului G20, relatează DPA.

Germania și alte țări europene au manifestat rezerve în trecut în ceea ce privește astfel de vizite, de teama extinderii campaniei politice turce pe teritoriul lor.

Guvernul german consideră că ar fi "inadecvat" ca președintele Erdogan să apară public în Germania în afara summitului G20, având în vedere tensiunile actuale dintre cei doi aliați NATO, a subliniat șeful diplomației germane.

Turcia a cerut oficial miercuri permisiunea pentru ca Erdogan să se adreseze cetățenilor turci care trăiesc în Germania în timpul unei vizite, a declarat Sigmar Gabriel, în pofida recomandării sale făcute Ankarei acum două săptămâni să renunțe la această cerere oficială.

El a făcut aceste declarații jurnaliștilor care îl însoțesc joi în vizita sa în Rusia, unde s-a întâlnit deja cu omologul său rus Serghei Lavrov la Krasnodar, în sudul Federației Ruse, iar în cursul după-amiezii va fi primit de președintele Vladimir Putin la Moscova.

La începutul acestui an, Germania a blocat mai multe evenimente ale oficialităților de la Ankara care doreau să se adreseze alegătorilor turci înainte de referendumul privind schimbările constituționale în Turcia și transformarea țării din democrație parlamentară într-un sistem prezidențial. Aceste restricții au stârnit furia lui Erdogan, care i-a catalogat drept "naziști" pe unii lideri europeni, printre alte epitete.

Erdogan insistă asupra organizării unui referendum cu privire la reintroducerea pedepsei cu moartea. Uniunea Europeană a avertizat Ankara că un astfel de demers va pune capăt procesului de aderare a Turciei la UE. În același timp, Germania a anunțat că nu va permite turcilor care trăiesc pe teritoriul său să participe la un astfel de plebiscit, întrucât ar fi în contradicție cu Constituția germană și cu valorile europene.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în Turcia în 2004, totodată aceasta este incompatibilă cu legislația europeană.

Circa 1,4 milioane de cetățeni turci din Germania sunt eligibili să voteze la alegerile din Turcia. Circa jumătate dintre ei au participat la recentul referendum privind întărirea puterilor președintelui Recep Tayyip Erdogan.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”