EURO 2016: Belgia - Italia 0-2

Reprezentativa de fotbal a Italiei a învins formația Belgiei cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, la Lyon, în Grupa E de la EURO 2016. Italia, care și-a făcut jocul său obișnuit, cu apărare solidă și contraatacuri, s-a impus prin golurile marcate de Emanuele Giaccherini (32) și Graziano Pelle (90+3).

''Diavolii roșii'' au început mai bine meciul, iar Nainggolan (AS Roma) a avut primele două oportunități, dar prima oară șutul a fost prins de Buffon (10), iar apoi a ratat ținta.

Belgienii au controlat în continuare jocul, iar prima situație a Squadrei Azzurra a venit abia în minutul 29, când Pelle a trimis pe lângă poartă.

Italia a deschis scorul împotriva cursului jocului, după o lansare de circa 40 de metri a lui Bonucci, recepționată perfect de Giaccherini, care l-a executat apoi pe Courtois (32). Giaccherini nu mai marcase pentru Italia din 2013.

Perioada bună a italienilor a continuat și Courtois a respins șutul lui Candreva (35), iar apoi Pelle a reluat cu capul pe lângă poartă din poziție ideală (36).

Finalul a aparținut belgienilor, dar De Bruyne (39, 40) a fost blocat în două rânduri în situație de șut.

Belgia a avut o mare ocazie de egalare în min. 53, când Lukaku a rămas în poziție de unu la unu cu portarul, dar șutul său a trecut razant cu bara.

Italia a replicat prin Pelle (54), dar fără succes, iar apoi Hazard l-a testat pe Buffon (56). Belgia a presat în continuare, dar fără a reuși să penetreze apărarea Italiei timp de multe minute. Origi a fost aproape de egalare (82), însă a trimis mingea peste poartă cu capul.

Squadra Azzurra a fost aproape să dea lovitura de grație pe contraatac, prin Immobile, dar Courtois a respins providențial (84). Apoi, portarul belgian a reținut mingea șutată telefonat de Parolo (85).

Belgia a fost periculoasă în ultimele minute (90), după un carambol în careul italian, dar nici Origi și nici Fellaini nu au reușit să reia spre poartă.

Italia a marcat și al doilea gol, în ultimele secunde ale meciului, prin Pelle, care a trimis mingea în plasă cu un voleu, la centrarea lui Candreva (90+3).

Belgia rămâne fără victorie în fața Italiei în ultimii 34 de ani. Echipa lui Wilmots este la primul meci după o serie de nouă în care nu marchează, ultima oară când nu a înscris într-un meci fiind în urmă cu 367 de zile, într-un meci din preliminarii cu Țara Galilor.

În celălalt meci al grupei, Irlanda și Suedia au terminat nedecis, 1-1. Următoarele meciuri vor fi Italia — Suedia, pe 17 iunie, pe Stade Municipal din Toulouse, și Belgia — Irlanda, pe 18 iunie, pe arena Matmut Atlantique din Bordeaux.

Belgia — Italia 0-2 (0-1)

Au marcat: Emanuele Giaccherini (32), Graziano Pelle (90+3).

Lyon, Stade de Lyon
EURO 2016 — Grupa E
Au evoluat echipele:
Belgia: 1. Thibaut Courtois — 23. Laurent Ciman (11. Yannick Carrasco, 76), 2. Toby Alderweireld, 3. Thomas Vermaelen, 5. Jan Vertonghen — 4. Radja Nainggolan (14. Dries Mertens, 62), 6. Axel Witsel — 7. Kevin De Bruyne, 8. Marouane Fellaini, 10. Eden Hazard — 9. Romelu Lukaku (17. Divock Origi, 73). Selecționer: Marc Wilmots.
Rezerve neutilizate: 13. Jean-Francois Gillet, 12. Simon Mignolet — 15. Jason Denayer, 18. Christian Kabasele, 21. Jordan Lukaku, 16. Thomas Meunier, 19. Mousa Dembélé, 22. Michy Batshuayi, 20. Christian Benteke.
Italia: 1. Gianluigi Buffon (căpitan) — 15. Andrea Barzagli, 19. Leonardo Bonucci, 3. Giorgio Chiellini — 6. Antonio Candreva, 8. Alessandro Florenzi, 16. Daniele De Rossi (10. Thiago Motta, 78), 23. Emanuele Giaccherini, 4. Matteo Darmian (2. Mattia De Sciglio, 58) — 9. Graziano Pelle, 17. Éder (11. Ciro Immobile, 75). Selecționer: Antonio Conte.
Rezerve neutilizate: 13. Federico Marchetti, 12. Salvatore Sirigu — 5. Angelo Ogbonna, 21. Federico Bernardeschi, 18. Marco Parolo, 14. Stefano Sturaro, 22. Stephan El Shaarawy, 20. Lorenzo Insigne, 7. Simone Zaza.
Arbitru: Mark Clattenburg; arbitri asistenți: Simon Beck, Jake Collin; arbitri asistenți adiționali: Anthony Taylor, Andre Marriner (toți din Anglia); arbitru de rezervă: Carlos Del Cerro (Spania)
Cartonașe galbene: Chiellini (66), Eder (75), Bonucci (78), Thiago Motta (84), Vertonghen (90+1).

AGERPRES

 

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Guvernul Orban a hotărât: Urmează o perioadă de sacrificii uriaşe pentru toată lumea, cu excepţia bugetarilor

2 Previziunile IHME(University of Washington) pentru România: 13 aprilie, vârful epidemiei, 8 mai, prima zi fără…

3 Aceasta este o morgă din New York. Morții de Covid-19 vor fi îngropați temporar în parcuri. Medic: Va fi mai r…

4 VIDEO Imagini inedite cu Boris Johnson publicate de Rareș Bogdan

5 ALERTĂ / Document / PSD dă atacul la o instituție-cheie din stat! Șerban Nicolae și Daniel Zamfir vor să-l scoată …

recomandări

Te ia DNA: Ionut Savoiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Caracatița asta evadează ca-n filme dintr-un borcan