Europarlamentare2019 Goţiu (USR): Implicarea civică va duce şi la schimbarea clasei politice din România

Europarlamentare2019 Goţiu (USR): Implicarea civică va duce şi la schimbarea clasei politice din România

Senatorul USR Cluj Mihai Goţiu consideră că procentul prezenţei la vot înregistrat duminică, la alegerile europarlamentare, reprezintă o revenire la normalitate.

"Spre deosebire de alţi colegi ai mei, (n. red. - consider că) nu e un rezultat al prezenţei la vot care să mă surprindă. E un lucru pe care îl susţin de mulţi ani, că implicarea civică va duce şi la schimbarea clasei politice din România. Am făcut parte în Cluj din mişcările civice, am văzut cum se formează aceste mişcări, am văzut ce s-a întâmplat cu Roşia Montană, apoi, în 2014, cu dreptul la vot al cetăţenilor din Diaspora, care a fost şi atunci încălcat şi cum lumea s-a mobilizat. Din acest punct de vedere, mă bucur că sunt la Cluj, când am văzut acest rezultat", a declara Mihai Goţiu, duminică seara, după încheierea votului.

Acesta consideră că procentul mare de prezenţă la vot înregistrat în judeţul Cluj şi în municipiul reşedinţă arată că acest loc este "simbolul schimbării în România, de la mişcările civice la cele politice".

"Procentul prezenţei la vot în judeţul Cluj, peste 60%, Cluj-Napoca se apropie de 70%, arată foarte clar mesajul pe care Clujul îl transmite întregii Românii", a spus senatorul USR.

La rândul său, deputatul USR Cluj Emanuel Ungureanu afirmat că românii care au ieşit duminică la vot în număr mare vor să "spună un 'Nu' foarte clar imposturii, analfabetismului în politică".

"Ceea ce s-a întâmplat la Cluj este un fenomen fantastic. (...) Sunt convins că USR Cluj va fi pe primul loc la Cluj, cu un scor foarte mare, care ne obligă extraordinar de mult şi ne responsabilizează să fim acea forţă politică care să schimbe cu adevărat conceptul de funcţie în cel de slujire a unei comunităţi. Sunt convins că această victorie uriaşă a oamenilor de bun simţ din această ţară ne obligă pe noi să fim responsabili şi să aducem României proiecte concrete care să dezvolte această ţară", a mai spus deputatul USR. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

2 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

3 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

4 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

5 BREAKING Peste 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din Elveția / Un consul român se deplasează la …