Exerciții de amploare în șase regiuni ale Federației Ruse și, în premieră, în Arctica

Exerciții de amploare în șase regiuni ale Federației Ruse și, în premieră, în Arctica

Ministerul rus al Apărării a anunțat luni exerciții de amploare speciale în șase regiuni ale Federației Ruse, implicând peste 6.000 de militari și 750 de echipamente, și, în premieră, în Arctica, relatează agențiile de presă TASS și RIA Novosti.

'În conformitate cu planul pregătirii de luptă a forțelor armate ruse, aplicații speciale de amploare încep la 24 august vizând (...) toate grupurile de trupe', se menționează într-un comunicat al ministerului.

Acțiuni practice sunt prevăzute în perioada 24-29 august în șase regiuni ale Federației Ruse, pe teritoriul districtelor militare Vest și Centru.

În același timp, pentru prima oară, Rusia a început luni exerciții navale în Arctica, implicând Flota rusă a Nordului, a anunțat purtătorul de cuvânt al flotei, căpitanul de rangul I, Vadim Serga, indicând că obiectivul acestor aplicații este de a asigura protecția unui important sit industrial.

'Aplicații tactice interarme cu implicarea tuturor efectivelor Flotei ruse a Nordului se desfășoară în peninsula Taimâr, în apropiere de orașul Norilsk', a specificat el.

Exercițiile în Arctica vizează organizarea interacțiunii între diferite arme și verificarea pregătirii personalului și a echipamentelor pentru a opera în zona arctică, pe un teren necunoscut, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Flotei ruse a Nordului.

Aceste aplicații în Arctica intervin după ce Moscova a depus la începutul lunii august o cerere la Comisia ONU pentru trasarea granițelor platoului continental, în care revendică suveranitatea asupra a 1,2 milioane de kilometri pătrați suplimentar în zona arctică. În cazul realizării acestui demers, Rusia ar putea obține acces la aproximativ 4, 9 miliarde de tone de hidrocarburi, potrivit unor estimări ale guvernului rus. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”