Experţii verifică arborii de cafea din Brazilia, preţurile sunt la maximumul ultimilor 10 ani

Experţii verifică arborii de cafea din Brazilia, preţurile sunt la maximumul ultimilor 10 ani

Experţii care lucrează pentru marile firme de trading au început să bată drumurile de ţară din statul brazilian Minas Gerais, centrul producţiei de cafea din Brazilia, pentru a verifica perspectivele pentru recolta din 2022, tocmai într-un moment în care preţurile se apropie de maximumul ultimilor 10 ani, transmite Reuters.

Anul acesta a fost unul dificil pentru culturile de cafea din Brazilia, cel mai mare producător mondial. Preţurile au crescut după ce seceta, şi ulterior îngheţul, a distrus până la 20% din arborii de cafea, afectând producţia viitoare. Până acum cei care au analizat stadiul culturilor au venit cu estimări care variază foarte mult cu privire la recolta din 2022.

În aceste condiţii, experţii aflaţi pe teren speră să afle adevărul începând de acum şi până la finele lunii ianuarie, perioada optimă pentru a face evaluări cu privire la situaţia culturilor.

"Ploile care au urmat după îngheţ şi secetă au produs o înflorire frumoasă dar acum trebuie să vedem câte din aceste flori vor deveni fructe", spune Ryan Delany, analist şef la firma americană Coffee Trading Academy LLC.

La bursa ICE, cotaţiile futures la cafeaua arabica au crescut cu peste 90% în acest an, ceea de i-a determinat pe fermierii din Brazilia, Columbia şi alte ţări să se declare în "default" (-incapacitate de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale-nr.), în încercarea de a revinde cafeaua la preţurile actuale, care sunt mai mari.

Analiştii Judy Ganes şi Shawn Hackett, care recent au vizitat Brazilia, estimează că producţia de cafea arabica din acest an va fi de aproximativ 36 milioane de saci, una dintre cele mai mici prognoze de pe piaţă. Ganes estimează că arborii de cafea au fost afectaţi de secetă şi îngheţ astfel că producţia totală de cafea a Braziliei (inclusiv varianta mai ieftină robusta) va fi de aproximativ 55 milioane de saci, cu mult sub recordul de aproximativ 70 milioane de saci înregistrat în 2020.

În schimb, alţi analişti sunt mai optimişti. De exemplu, analiştii de la banca olandeză Rabobank, specializată în finanţarea pentru agricultură, se aşteaptă la o recoltă de 66,5 milioane de saci, nu departe de recordul din 2020, adăugând că o astfel de producţie ar genera un surplus global de trei milioane de saci şi ar duce la scăderea preţurilor sub 2 dolari pe livră în 2022. De asemenea, traderul american Cardiff Coffee se aşteaptă la o producţie de 63,1 milioane saci. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Unde-s şobolanii în timp ce cei săraci luptă şi mor pentru Ucraina? Au fugit în ţări străine cu tot cu bogăţiile furate în Ucraina?”

2 Dovada măcelului din Ucraina / Ultimul a fost produs în 1961! / Da, Rusia chiar a scos de la „naftalină” depășitele tancuri sovietice T-62

3 ULTIMA ORĂ Prima evaluare independentă a pierderilor suferite de ruși în Ucraina!

4 Sunt „carne de tun”? / Soldații din „republicile populare” protestează contra comandanților ruși

5 Ucrainenii l-au ucis pe „comandantul Tik Tok”