Federer, în poză cu o polițistă de frontieră, în aeroportul Otopeni

Marele campion de tenis Roger Federer, retras recent din activitate, se află în România. Poliția de Frontieră a postat o imagine cu el în aeroportul Otopeni.

„A fost o onoare să îi spunem Bun venit în România lui Roger Federer!”, este comentariul Poliției de Frontieră la o fotografie cu marele tenismen alături de o angajată a instituției, pe aeroportul Otopeni, postată pe Facebook.

Sportivul se află în țara noastră pentru a filma o reclamă, potrivit Digi24.

Sosirea campionului a fost anunțată de site-ul Fanatik vineri.

Roger Federer, de 20 de ori campion de Grand Slam la simplu, și-a anunțat retragerea din tenisul de nivel superior în septembrie anul trecut.

Elvețianul în vârstă de 41 de ani nu mai jucase de la Wimbledon 2021, după ce a suferit o a treia operație la genunchi.

„Este o decizie dulce-amară, pentru că îmi va lipsi tot ce mi-a oferit acest circuit. Dar, în același timp, există atât de multe lucruri de sărbătorit. Mă consider unul dintre cei mai norocoși oameni de pe pământ. Am primit un talent special pentru a juca tenis și am făcut-o la un nivel pe care nu mi l-am imaginat niciodată, pentru mult mai mult timp decât am crezut vreodată că este posibil”, a spus atunci sportivul.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India