Femeile, probabil următorii oameni care vor păşi pe Lună şi Marte (administratorul NASA)

Femeile, probabil următorii oameni care vor păşi pe Lună şi Marte (administratorul NASA)

Următoarea persoană care va păşi pe Lună va fi o femeie, a anunţat administratorul agenţiei spaţiale americane (NASA), care prevede şi faptul că o femeie va deveni primul om din istorie care va călca pe suprafaţa planetei Marte, informează AFP marţi.

"Este probabil ca următoarea persoană care va păşi pe Lună să fie o femeie. Şi prima persoană care va ajunge pe Marte va fi, probabil, tot o femeie", a declarat Jim Bridenstine într-un interviu înregistrat vineri pentru emisiunea "Science Friday" a postului american WNYC, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.

Administratorul NASA a reamintit, de asemenea, că pe 29 martie, pentru prima dată în istorie, două femei astronaut, membre ale echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), vor efectua împreună o ieşire pe orbită. Niciodată până în prezent o ieşire pe orbită nu a fost realizată de un echipaj 100% feminin.

Cele două astronaute, Anne McClain şi Christina Koch, vor efectua operaţiuni de mentenanţă.

"NASA se angajează să deţină un evantai larg şi divers de talente şi abia aşteptăm ca prima femeie să ajungă pe Lună", a concluzionat Jim Bridenstine.

Mai multe femei au ajuns deja în spaţiu, începând cu fosta cosmonaută sovietică Valentina Tereşkova în 1963, iar NASA deţine în cadrul efectivelor sale numeroase femei astronaut.

Însă cei 12 astronauţi care au păşit pe Lună în cadrul misiunilor Apollo, desfăşurate între anii 1969 şi 1972, au fost exclusiv bărbaţi. De atunci, niciun om nu s-a mai întors pe Lună.

NASA este pe cale să dezvolte cea mai puternică rachetă din toate timpurile, Space Launch System (SLS), şi o capsulă denumită Orion, care vor participa la o misiune ce va marca revenirea oamenilor pe Lună, în 2028. În ceea ce priveşte planeta Marte, o misiune cu echipaj uman este prevăzută "în jurul anilor 2030".AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante