Fermieri arestați în Italia pentru că îi plăteau mai puțin pe muncitorii de culoare, dar și pe alții, inclusiv români

Doi fermieri italieni care au exploatat migranți ce lucrau pe terenurile lor agricole au fost plasați sub arest la domiciliu după ce poliția a descoperit că îi tratau în mod discriminatoriu pe angajații lor de culoare, dar și pe alții, inclusiv români, relatează vineri agenția DPA.

''Lucrătorii de culoare ar fi fost plătiți cu 25 de euro pe zi, iar ceilalți cu 35 de euro'', a declarat vineri presei un căpitan al Carabinierilor, Giordano Tognoni.

Potrivit poliției, fermierii arestați — doi frați din regiunea italiană Calabria (sud) — le-ar fi oferit de lucru la negru unor solicitanți de azil originari din Africa subsahariană, cazați la un centru local de primire a migranților.

Ar fi fost exploatate persoane din Nigeria, Gambia, Senegal și Guineea, dar și indieni și români, au afirmat Carabinierii, care au confiscat de la cei doi frați bunuri în valoare de două milioane de euro, precum și suma cash de 80.000 de euro.

''Este șocant ce s-a descoperit în Calabria: exploatarea muncii cu circumstanțele agravante ale discriminării rasiale este intolerabilă'', a declarat ministrul italian al agriculturii, Maurizio Martina.

Mulți migranți africani care debarcă în Italia în fiecare săptămână sunt exploatați în construcții sau în agricultură, deseori prin ceea ce se numește ''caporalato'', un sistem de plasatori de lucrători sezonieri controlat de mafie, prin care muncitorii sunt plătiți de un intermediar.

În aprilie, organizația Medici fără Frontiere a publicat un raport despre un bidonvil cu circa 2.500 de culegători de citrice din Calabria, despre care se spunea că este ''cel mai mare ghetou din Italia''.

Anul trecut a fost adoptată o lege anti-caporalato care îi pedepsește pe angajatorii și plasatorii de lucrători sezonieri cu închisoare de la unu la șase ani și cu amenzi între 500 și 1.000 de euro pentru fiecare muncitor angajat ilegal.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

4 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori

5 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf