Final în procesul dezafilierii Universității Craiova; Dragomir: În ultimii 15 ani am trăit cu frică, nu am dormit bine

Final în procesul dezafilierii Universității Craiova; Dragomir: În ultimii 15 ani am trăit cu frică, nu am dormit bine

Magistrații de la Curtea de Apel București au terminat de judecat, miercuri, procesul dezafilierii Universității Craiova, în care sunt judecați fostul președinte al FRF Mircea Sandu și fostul președinte al LPF Dumitru Dragomir, urmând ca sentința definitivă în acest caz să fie dată pe 31 mai.

În ultimul cuvânt în fața judecătorilor, Dumitru Dragomir și Mircea Sandu au declarat că sunt nevinovați și au cerut desființarea deciziei instanței de fond, prin care au fost condamnați la câte 3 ani închisoare cu suspendare.

Dumitru Dragomir le-a spus magistraților că, în ultimii 15 ani, "a trăit cu frică", a albit" și nu a dormit bine noaptea, temându-se că își va pierde libertatea, idee reluată la ieșirea din sala de judecată.

"Eu m-am născut în criză și voi muri în criza țării ăsteia. Păi, ăsta e proces în care eu să fiu judecat? M-a acuzat cineva de ceva pe mine? Minciunile de la televizor? Păi, voi ați spus: 'Mitică la brutărie' și ăia de la Antena au spus că am nenumărate brutării. Ați mai văzut așa ceva? Nu am, măi, frate, nicio brutărie. Mititelu a avut o atitudine corectă azi în sala de judecată. El și-a dat seama că este împins de juriști la greșeli. A fost sfătuit greșit. Eu iert pe toată lumea, că nu sunt dușmănos. Toată viața mea mi-a fost frică să nu cumva să îmi ia cineva libertatea, pentru că am fost corect și cinstit toată viața", a precizat Dumitru Dragomir la terminarea procesului, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

În sala de judecată, Dragomir a explicat că el nu a vrut să facă rău Universității Craiova, mai ales că a dat bani timp de doi ani clubului.

"Sunt total nevinovat și nu am nicio tangență cu acest proces. Eu am pus doar trei întrebări la ședința Comitetului FRF, iar opinia juristului m-a convins să votez. Nu am avut intenția să fac niciun abuz. Nu există fraudă. Universitatea Craiova nu avea contractele jucătorilor înregistrate în contabilitate. Erau contracte fictive. Mititelu a fost sfătuit prost. Noi i-am dat trei săptămâni sa-și retragă plângerile. Păi, ce clemență mai mare ca asta? Dacă în țara asta nu se respectă legea și statutele, va fi haos. Eu am fost gură mare, dar am respectat legea. Nu am nicio vină. Singura acuzație care mi se aduce e că sunt prieten cu Pițurcă. Păi, eu nu vorbesc cu el de șapte ani. Eu am vrut răul Universității Craiova? Am ținut clubul pe banii mei doi ani", a adăugat Dumitru Dragomir.

La rândul său, Mircea Sandu a spus că nu a făcut nicio ilegalitate și că este nevinovat.

"Eu am fost crescut într-o familie modestă, dar în respect și cu disciplină. Am fost fotbalist până la 34 de ani. Am jucat 400 de meciuri în prima ligă și am marcat în toate competițiile peste 200 de goluri. Am dat înapoi sportului ce mi-a oferit. Am făcut parte din structurile UEFA și FIFA. Am atras peste 10 milioane euro investiții în fotbalul românesc. Față de ceea ce am făcut pentru această țară, mi se pare de neînțeles ce mi se întâmplă. Nu am făcut nicio ilegalitate. Sunt nevinovat, la fel și ceilalți membrii ai comitetului FRF", a precizat Mircea Sandu.

Declarațiile celor doi vin după ce, la începutul procesului, un procuror DNA a cerut condamnarea lor la pedepse maxime pentru infracțiunile săvârșite, adică 14 ani.

La proces au fost prezenți Adrian Mititelu și zeci de suporteri ai Universității Craiova.

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal Mircea Sandu și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir au fost condamnați de Tribunalul București, în iunie 2016, la câte trei ani închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universității Craiova.

Potrivit deciziei TB, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost obligați să plătească în solidar cu FRF și LPF despăgubiri către SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA în valoare de 1.084.592.000 lei (aproximativ 240 milioane euro).

Cei doi au fost trimiși în judecată în iunie 2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru.

De asemenea, au fost deferite justiției FRF și LPF pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și sustragere de sub sechestru.

Procurorii au reținut că, în data de 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron era Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

"Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai FRF, respectiv ai LPF, și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF. Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanți ai FRF, respectiv LPF — Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva SC Fotbal Club U Craiova SA au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva Federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului", explica DNA.

Potrivit procurorilor, deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale — 20 iulie 2011.

"Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Clubului U Craiova a fost adoptată cu 'un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp'. Concret, urmare a deciziei de excludere a Fotbal Club U Craiova SA din FRF, contractele civile dintre aceasta și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar jucătorii au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului", susțin procurorii.

DNA amintea că, în 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a dispus sechestrarea bunurilor mobile ale clubului și totodată indisponibilizarea a 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15,8 milioane lei.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante