Fiu de imigrant turc, în Top 100 cei mai bogați germani/Povestea incredibilă a directorului BioNTech, care lucrează la vaccinul Pfizer

Fiu de imigrant turc, în Top 100 cei mai bogați germani/Povestea incredibilă a directorului BioNTech, care lucrează la vaccinul Pfizer

Compania germană BioNTech, care dezvoltă împreună cu gigantul farma Pfizer unul dintre cele mai promițătoare vaccinuri împotriva coronavirusului, a fost fondată de fiul unui imigrant turc, ajuns acum printre cei mai bogați 100 de germani. Ugur Sahin a fondat compania și lucrează împreună cu soția sa, Oezlem Tuereci, fiică de medic, tot imigrant. Cei doi și-au dedicat viața descoperirii de tratamente împotriva cancerului, arată o biografie realizată de  Reuters

De origini modeste - fiul unui imigrant turc, muncitor la fabrica Ford din Cologne, în vestul Germaniei - Ugur Sahin (55 de ani), directorul executiv al companiei BioNTech, figurează acum printre cei mai bogați 100 de germani, împreună cu soția lui, Oezlem Tuereci (53 de ani), alături de care a fondat compania, scrie Reuters, preluând săptămânalul Welt am Sonntag.

Valoarea de piață a companiei BioNTech, listată la bursa Nasdaq, a ajuns la 21 de miliarde de dolari vineri, la închiderea bursei, de la 4,6 miliarde de dolari cu un an în urmă, pe fondul veștii că firma va juca un rol major în imunizarea de masă împotriva coronavirusului.

„În ciuda realizărilor sale, nu s-a schimbat deloc, este incredibil de modest și plăcut”, a declarat Matthias Kromayer, membru în board-ul firmei de capital MIG AG, care a finanțat BioNTech de la începuturile sale, din 2008.

El a mai spus că Sahin merge la ședințele de business în blugi, ducând mereu după el rucsacul și casca de biciclist.

Muncă de laborator în ziua nunții

Urmându-și încăpățânat visul de a studia medicina, Sahin a învățat și lucrat la spitale în Cologne și în Homburg, unde a întâlnit-o pe Tuereci, viitoarea lui soție. Ambii aveau aceeași pasiune pentru cercetare medicală și oncologie.

Tuereci, fiica unui medic turc, care a emigrat în Germania, a declarat într-un interviu că și în ziua nunții a lucrat împreună cu Sahin câteva ore în laborator.

Cei doi și-au concentrat cercetările asupra sistemului imunitar, ca potențial aliat în lupta împotriva cancerului și au încercat să găsească tratament pentru fiecare tip de tumoare.

Ei au înființat în 2001 compania Ganymed Pharmaceuticals, pentru dezvoltarea de anticorpi împotriva cancerului, dar Sahin - care era deja profesor la Universitatea Mainz - nu a renunțat la studiu și cercetare.

Afacerea lor, care s-a dezvoltat continuu, a fost vândută companiei japoneze Astellas în 2016, pentru 1,4 miliarde de dolari. 

Numai că echipa din spatele Ganymed fondase deja, în 2008, o altă companie, BioNTech, calibrată tot pe cercetarea împotriva cancerului.

Aceasta include și mRNA, o substanță versatilă, folosită pentru a trimite instrucțiuni genetice în celule.

O turnură neașteptată

Povestea BioNTech a luat o turnură neașteptată când Sahin a citit în ianuarie 2020 un articol științific despre noul coronavirus din orașul chinez Wuhan și a rămas uimit cât de mică e distanța de la madicamentele lui împotriva cancerului, bazate pe mRNA, și vaccinurile antivirale bazate tot pe mRNA.

BioNTech a constituit repede o echipă de 500 de oameni pentru a lucra la mai multe componente, încheind parteneriate cu giantul Pfizer și compania chineză Fosun în luna martie.

Sahin a declarat pentru Reuters că varianta lor de vaccin a ajuns la o „rată extraordinară de succes”, dar că nu și-a putut imagina cât de dificilă va fi sarcina.

„Cu siguranță nu este un lucru pe care l-ai putea spune cu ușurință ca om de știință serios, dar a fost în sfera posibilităților de la început”, a spus el.

Eficiență de 90% după testarea la scară largă

Vaccinul dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech împotriva COVID-19 este 90% eficient în a preveni infecția cu noul coronavirus la oameni.

A treia fază a testelor clinice (testarea eficacității și siguranței la scară largă) făcute de Pfizer a implicat 43.538 de participanți injectați. Aceștia au primit fie două doze de imunizant sau două doze de placebo, 90% dintre participanți fiind protejați de virus în 28 de zile de la injecție.

“Astăzi este o zi măreață pentru știință și umanitate. Primul set de rezultate din Faza a 3-a de testare a vaccinului COVD-19 oferă dovada inițială privind abilitatea vaccinului de a preveni COVID-19”, a spus președintele și directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla.

Comisia Europeană a anunțat deja că va semna în curând un contract pentru achiziţionarea a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, a anunțat luni Ursula von der Leyen, șefa CE.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...