Fostul preşedinte al Kîrgîzstanului, Almazbek Atambaev, a fost inculpat pentru corupţie

Justiţia kîrgîză l-a inculpat marţi pe fostul preşedinte Almazbek Atambaev pentru corupţie şi a cerut ridicarea imunităţii parlamentare, o nouă etapă a crizei politice generate de rivalitatea dintre actualul şef al statului şi predecesorul său, informează AFP.

Deputaţii kîrgîzi, majoritatea loiali preşedintelui actual Sooronbai Jeenbekov, fost aliat devenit rival al lui Atambaev, vor trebui să decidă miercuri dacă îi retrag sau nu imunitatea fostului şef al statului.

În aprilie, Parlamentul kîrgîz a votat un text care-l incriminează pe preşedinte în faţa legii pentru infracţiuni comise în timpul mandatului său după ce acesta predă puterea. Această lege este considerată o măsură menită să accentueze presiunea asupra lui Almazbek Atambaev, devenit un critic virulent al lui Sooronbai Jeenbekov.

Alegerea lui Jeenbekov în 2017 a permis predarea paşnică a puterii între doi preşedinţi aleşi în Kârgâzstan, considerată ţara cea mai democratică din Asia Centrală şi scena a două revoluţii, în 2005 şi 2010, dar şi a unor violenţe etnice.

Tensiuni au apărut rapid între cei doi oameni politici, Almazbek Atambaev criticând mai multe numiri efectuate de Sooronbai Jeenbekov. La rândul său, Jeenbekov a demis mai mulţi înalţi funcţionari apropiaţi ai fostului preşedinte Atambaev. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic