Fotbal - Liga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CFR Cluj 0-1, în play-off

CFR Cluj a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a 6-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Unicul gol al meciului a fost reuşit de George Ţucudean (24), revenit la CFR după mai multe meciuri.

Sepsi şi-a creat ocazii de gol prin Rudol (40) şi Tandia (57), în timp ce campioana a ratat prin Culio (41 - bară) şi Ţucudean (70).

Sepsi OSK rămâne singura echipă fără victorie în play-off. Sepsi nu a mai câştigat de opt etape, în care a înregistrat două egaluri şi şase eşecuri.

CFR a ajuns la nouă etape consecutive fără înfrângere, şase victorii şi trei egaluri.

Sepsi OSK a pierdut toate cele cinci meciuri cu CFR Cluj din acest sezon, patru în campionat şi unul în Cupa României.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC CFR 1907 Cluj 0-1 (0-1), Stadion Municipal - Sfântu Gheorghe
A marcat: George Ţucudean (24).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov)
Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) - CCA, Mihai Stancu (Bucureşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 De citit...

2 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

3 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

4 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …

5 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”