Fotbal: Bayern Munchen, victorie categorică pe terenul lui RB Leipzig (4-1)

Echipa Bayern Munchen, campioana en titre a Germaniei, a învins în deplasare, cu scorul de 4-1, formaţia RB Leipzig, rivala sa în lupta pentru titlu în sezonul trecut, într-o partidă contând pentru etapa a patra din Bundesliga, disputată sâmbătă.

Atacantul Robert Lewandowski a deschis scorul în minutul 12, în urma unei lovituri de la 11 m, înscriind al şaselea său gol în patru meciuri. Pentru Bayern au mai punctat Jamal Musiala (47), Leroy Sane (54) şi Eric Maxim Choupo-Moting (90+2). Golul de onoare al gazdelor a fost marcat de Knrad Laimer (58).

În urma acestui succes, Bayern a urcat pe locul secund în clasament, apropiindu-se la două puncte de liderul VfL Wolfsburg.

Rezultate:
Bayer Leverkusen - Borussia Dortmund 3-4
Au marcat: Wirtz (9), Schick (45+1), Diaby (55), respectiv Haaland (37, 77 - penalty), Brandt (49), Guerreiro (71).

Union Berlin - FC Augsburg 0-0

SC Freiburg - FC Koln 1-1
Au marcat: Czichos (89 - autogol), respectiv Modeste (34).

Hoffenheim - FSV Mainz 0-2
Au marcat: Burkardt (21), Ingvartsen (77).

Greuther Furth - VfL Wolfsburg 0-2
Au marcat: Nmecha (10), Weghorst (90+1 - penalty).

RB Leipzig - Bayern Munchen 1-4
Au marcat: Laimer (58), respectiv Lewandowski (12 - penalty), Musiala (47), Sané (54), Choupo Moting (90+2).

Duminică sunt programate meciurile Eintracht Frankfurt - VfB Stuttgart, VfL Bochum - Hertha Berlin şi Borussia Moenchengladbach - Arminia Bielefeld.

Clasament:
1. VfL Wolfsburg 12 puncte (4 jocuri)
2. Bayern Munchen 10 p (4 j)
3. Borussia Dortmund 9 p (4 j)
4. FSV Mainz 9 p (4 j)
5. SC Freiburg 8 p (4 j)
6. Bayer Leverkusen 7 p (4 j)
7. FC Koln 7 p (4 j)
....
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

2 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu

3 Trucurile din restaurante care pot dubla bacșișul și de ce se revoltă clienții

4 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

5 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă